- Publicitate -

Protest al agricultorilor care blochează drumuri importante din țară. Mărfurile ieftine din Ucraina și măsurile luare de Comisia europeană i-au scos în stradă

Fermierii protestează astăzi, în întreaga ţară, fiind nemulţumiţi de ”soluţia găsită de Comisia Europeană la problemele şi dezechilibrele grave cu care se confruntă sectorul agro-alimentar.

Conform news.ro, sute de vehicule şi utilaje agricole se deplasează cu viteză redusă, în coloană, în mai multe zone ale ţării.

- Publicitate -

În vestul ţării, sunt blocate ieşiri de pe autostrada A1 şi două puncte de frontieră, iar în Suceava – DN 29C. La Târgu Mureş, un participant la protest a fost oprit când a încercat să intre cu tractorul pe contrasens, iar apoi protestatarii au încercat să forţeze cordonul forţelor de ordine.

În vestul ţării, fermierii au blocat drumurile de descărcare de pe autostrada A1 în zona localităţilor Giarmata, Remetea Mare şi Topolovăţu Mare (judeţul Timiş) şi punctele de trecere a frontierei Nădlac II din judeţul Arad şi Cenad din judeţul Timiş.

- Publicitate -

Potrivit Centrului Infotrafic, pe DN 29C, între localităţile Mihăileni şi Siret, este formată o coloană de vehicule care se întinde pe aproximativ 10 kilometri. În zonele unde traficul este blocat din cauza protestelor se află poliţişti rutieri.

”Manifestul organizat in 7 aprilie se fundamentează pe nevoia de stabilitate şi predictibilitate a fiecarui fermier din România, pe dorinţa noastră comună de a continua să ne desfăşuram activitatea în condiţii de egalitate cu oricare fermier european, de a fi susţinuţi şi protejaţi în misiunea noastră de către decidenţii europeni şi naţionali.

Reamintim că aceasta formă extremă de manifestare este consecinţa nemulţumirii şi dezamăgirii profunde a fermierilor români în legatura cu soluţia găsită de Comisia Europeană la problemele şi dezechilibrele grave cu care se confruntă sectorul agro-alimentar din ţara noastră, pe fondul distorsiunilor de piaţă cauzate de conflictul armat din Ucraina.

Eliminarea totală, începând cu mijlocul anului trecut, a taxelor vamale pentru toate mărfurile din Ucraina, a exportat, în plan comercial, efectele războiului în ţările limitrofe printr-un efect de dumping involuntar, deoarece a stimulat fermierii ucraineni să vânda sub cost odată cu forţarea ritmului fluxurilor de marfă.

- Publicitate -

Această măsură nu a ajutat şi nu îi va ajuta pe fermierii ucrainieni să îşi reia ciclul de producţie în condiţiile unei escaladări puternice a cheltuielilor cu inputurile, în schimb a perturbat extrem de puternic piaţa din România”, au transmis reprezentanţii agricultorilor.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Ploieștenii se plâng de mizerie în transportul public. Cine se ocupă de curățenia de la TCE?

Ploieștenii reclamă tot mai des curățenia din mijloacele de...

Invazie de fluturi în Ploiești. De unde vin milioanele de insecte care au acoperit orașul

Ploieștiul se confruntă în aceste zile cu o nouă...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -