Un accident rutier a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă în comuna Gorgota din Prahova. Potrivit ISU Prahova, care a intervenit pentru descarcerare, evenimentul s-a produs în satul Potigrafu.
”În cursul nopții, în jurul orei 02:45, pompierii au intervenit pentru acordarea primului ajutor medical și descarcerare în urma producerii unui accident rutier în Gorgota, sat Potigrafu.
- Publicitate -
În eveniment a fost implicat un singur autoturism, în care se afla doar șoferul. Vehiculul a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un arbore, pe care l-a și doborât.”, susțin reprezentanții ISU Prahova
În urma impactului, șoferul a rămas încarcerat. El a fost extras de echipajul de descarcerare și transportat conștient la UPU Ploiești de echipajul din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Prahova.
- Publicitate -
