Ploieștenii racordați la sistemul centralizată de termoficare au reclamat, miercuri dimineață, că au caloriferele călăi, iar în apartamente temperatura nu depășește 19 grade Celsius. Termo Ploiești a precizat că a fost o problemă legată de un debit mai mic de gaze, însă situația s-a rezolvat, iar în 3 – 4 ore acest lucru se va resimți și în caloriferele ploieștenilor.
Mai mulți ploieșteni racordați la sistemul centralizat de termoficare s-au plâns miercuri dimineață că au caloriferele aproape reci, iar în apartamente, pe fondul temperaturilor scăzute de afară, este frig.
„Murim de frig in apartamente de 2 zile. Am sunt ieri la Termo Ploiesti și habar nu aveau ce să răspundă. Caloriferele sunt călduțe. Asta în tot orașul”, s-a plâns unul dintre cititorii Observatorulph.ro.
Situația a fost reclamată și de un locuitor din zona de Nord a orașului, care susține că temperatura din apartament a coborât la 19 grade, în condițiile în care caloriferele au fost aproape rece.
„Nu știu ce se întâmplă la Termo Ploiești, dar în apartament sunt doar 19 grade Celsius, iar caloriferele sunt aproape reci”, ne-a povestit cititorul Observatorulph.ro.
„Este din nou frig în apartamente, iar caloriferele sunt doar călduțe. Iar avem probleme la Termo Ploiești? Cel puțin ar face bine să anunțe despre ce este vorba. Sunăm și nu primim un răspuns concret”, a susținut un alt cititor al Observatorulph.ro.
Explicația Termo Ploiești
Miercuri dimineață, directorul Termo Ploiești, Ioan Dobrescu, a susținut că „a existat o cantitate mai mică de gaze”.
Pentru asigurarea celor două componente, respectiv apă caldă și căldură, temperatura agentului termic furnizat a fost mai mică, explicând totodată că, în special dimineața și seara, se înregistrează un consum mai mare de agent termic.
„Livrăm agent termic astfel încât să asigurăm și apă caldă și căldură”, a menționat Ioan Dobrescu, directorul tehnic al Termo Ploiești.
Ulterior, în jurul prânzului, directorul Termo Ploiești a revenit și a susținut că situația a fost rezolvată.
„Situația a fost rezolvată, iar în momentul de față sunt doar probleme punctuale, urmând ca într-un interval de 2 -3 ore situația să revină la normal. Rugămintea noastră este ca ploieștenii care înregistrează probleme și comunică acest lucru la call center să transmisă date concrete despre adresa unde sunt semnalate problemele (strada, bloc, scară), dar și un număr de telefon, astfel încât echipa care ajunge pe teren să poată lua legătura cu persoana care a reclamat”, a precizat Ioan Dobrescu, directorul tehnic al Termo Ploiești.

Ba nu s-a rezolvat deloc, măi directore! Numai minciuni spun ăștia! Xn fiecare săptămână, de preferat joi, se micșorează temperatura cu care este livrat agentul termic. Wi ce coincidență, tocmai ce cere UE ca România să facă economie dacă vrea să i se aprobe cererile de proiecte prin PNRR! Se știe doar că UE a cerut ca în apartamente să fie doar 19 grade Celsius, da? Ei bine, ce avem în Ploiești? Exact cum vrea UE! Wtiți câte proiecte din astea au fost aprobate în Ploiești? Zeci! Aha! Uite cum se leagă treburile! Asta e toată șmecheria! Noi suferim și ei se lăfăie în comisioane pe proiecte europene! Marș de aici politrucilor! Oamenii sunt vinovați că tolerează trădările ăstora de la putere și nu ies în stradă la proteste!