O altă dramă pe pe care părinții unei fetițe vor să o facă publică cu privire la experiența trăită la Maternitatea Ploiești. Încă un bebeluș născut perfect sănătos. Îi vom spune, din respect pentru scurta ei viață pe acest pământ, A. Fetița s-a născut prin cezariană, fiind un copil extrem de dorit. A primit nota 9 la naștere, mămica fiind externată fără niciun fel de problemă. Nici în cazul ei, nici în cazul micuței.
„Fetița mea s-a născut perfect sănătoasă. Medicii de aici sunt niște nenorociți! Am născut cu doctorița Raluca Vasiloiu. 15 zile am stat internată, având dureri insuportabile de cap. Mergeam ținându-mă de pereți, fără ca nimeni să mă bage în seamă. Totul pentru a-mi alăpta copilul. Bebelușul a făcut icter. Starea de sănătate i s-a degradat. Bilirubina ei era foarte mică, îi luau sânge zi de zi. Nimic nu s-a schimbat. Mi-au dat drumul acasă. Nu mi-au recomandat niciun fel de analize. Am revenit cu ea la Spitalul Petrolul. I-au făcut o ecografie și mi-au zis atât : „fetița are ciroză hepatică!”, povestește, și acum traumatizată, mama micuței.
Femeia ne spune, cu greu, că a ajuns cu bebelușul la București, la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”.
Aici, medicii mi-au zis că micuța mea are lipsă tubul digestiv. Au operat-o de urgență, i-au făcut un implant. Ciroza avansa, însă. Am stat cu ea 3 luni internată, dar ficatul i-a cedat. Am pierdut-o într-o zi de 14 mai. Medicii din București nu au mai putut face nimic. Poate dacă ar fi ajuns mai devreme, altfel ar fi stat lucrurile.
„Nicio secundă cei de la Ploiești nu și-au dat interesul. Nu știu, să îi facă investigații amănunțite. Să facă ceva! Iar dacă era peste puterile lor, să nu mușamalizeze, să îmi fi transferat copilul mai devreme la un spital mai bun, cu personal competent și empatic. Poate astăzi, micuța mea ar fi trăit! Aici, din experiența unei mame vă spun: bebelușii plâng, nu sunt schimbați de către infirmiere, sunt ignorați în pătuțuri, iar dacă tu, ca mamă, le reproșezi acest „tratament”, încep să țipe la tine și să te jignească. Trebuie să se facă dreptate!”, ne-a povestit mămica ce și-a pierdut fetița.
În continuare, așteptăm poziția oficială a SJU Ploiești cu privire la situațiile semnalate de către părinți. Mulți la număr, cu situații care mai de care mai dramatice.

Trageti la masea, va drogati, inghititi tot felul de porcarii anticonceptionale, iar cand copilul iese anormal si nu supravietuieste, dati vina pe medici. De-aia vedem la televiziuni apeluri pentru ajutorarea unui micut cu malformatii, care nu poate fi operat decat in strainanate pe bani multi.