- Publicitate -

CNI aruncă peste 4 milioane de lei pe fereastra Sălii de Sport de la Plopeni. Aproape finalizată, investiția se degradează rapid FOTO-VIDEO

O investiție de peste 4 000 000 de lei demarată la Plopeni de Compania Națională de Investiții riscă să ajungă o ruină asta deși în luna aprilie a acestui an era finalizată într-un procent de 99%. Motivul? CNI a reziliat contractul cu firma desemnată inițial pentru finalizarea proiectului, o sală de sport care ar trebui să deservească 400 de elevi și până în prezent nu a găsit o soluție. Conform documentației, administrația locală nu are nicio putere de decizie și nu se poate implica în finalizarea lucrărilor.

UPDATE: Reacția CNI privind degradarea sălii de sport din Plopeni: ”Am semnat demararea expertizei”

În lunile care s-au scurs din aprilie și până în prezent, sala de sport a ajuns să arate jalnic. Din cauza infiltrațiilor tavanul s-a dărâmat în mai multe locuri, iar igrasia este la tot pasul.

- Publicitate -

În tot acest timp, elevii sunt nevoiți să facă orele de sport pe terenul din curtea școlii, iar acest lucru este deocamdată posibil cât vremea este caldă.

Dragoș Niță, edilul orașului Plopeni, a declarat pentru Observatorul Prahovean că deși a făcut numeroase adrese care au ajuns la CNI, nu a reușit să obțină un răspuns concret. Cea mai mare promisiune pe care Compania Națională de Investiții a făcut-o Primăriei Plopeni a fost că va trimite la fața locului o echipă de evaluatori care să constate stadiul lucrărilor și totodată al degradării imobilului. Fapt ce nu s-a întâmplat până azi, 4 octombrie.

- Publicitate -

Cum timpul trece, iar condițiile meteo anunță o toamnă lungă, milioanele de lei investite până acum în Sala de Sport de la Plopeni, din banii tuturor românilor, continuă să fie aruncate pe fereastră.

Potrivit primarului, de la un proiect care urma să fie recepționat, fiind realizat în proporție de 99%, dacă CNI nu va desemna urgent o firmă care să se ocupe de reparații și finalizarea lucrărilor, după aceasta iarna mai bine de jumătate din construcție va fi degradată.

Dragoș Niță, primarul orașului Plopeni

- Publicitate -

Din cauza degradării accelerate, proiectul abandonat de CNI la Plopeni atrage și alte probleme, din cauza cărora tot elevii au de suferit. Anul trecut, conducerea liceului Carol I din Plopeni a făcut toate demersurile necesare autorizării filierei vocaționale-profil sportiv – specializarea handbal.

Cum sala de sport nu este gata, liceul riscă să nu obțină acreditarea acestei specializări. La Plopeni, 400 de elevi depind de această sală pentru orele de educație fizică și sport, iar pentru competițiile sportive, momentan o singură clasă de 24 de elevi.

Alina Soare, director liceu Carol I Plopeni.

- Publicitate -

Observatorul Prahovean a solicitat un punct de vedere Companiei Naționale de Investiții cu privire la această situație.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Ploieștenii se plâng de mizerie în transportul public. Cine se ocupă de curățenia de la TCE?

Ploieștenii reclamă tot mai des curățenia din mijloacele de...

Invazie de fluturi în Ploiești. De unde vin milioanele de insecte care au acoperit orașul

Ploieștiul se confruntă în aceste zile cu o nouă...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -