Potrivit unui raport întocmit de Expert Forum, intitulat „Sănătatea temporară. Analiza numirilor la CAS și DSP din ultimii 10 ani”, la conducerea celor două instituții din Prahova au fost doar numiri politice, deși legea prevede ocuparea posturilor prin concurs.
Raportul Expert Forum analizează modul în care s-au realizat angajările la direcțiile de sănătate publică și casele județene de sănătate în perioada 2012-2022.
CAS Prahova condus de președinți numiți politic. Cel în funcție are delegație din 2017
Astfel, la CAS Prahova, toate numirile din 2008 până în prezent s-au făcut prin delegare, adică prin numiri politice (lista președinților CAS Prahova poate fi consultată AICI) Actualul conducător al instituției, Octavian Cătălin Măguleanu, a fost numit prin delegație încă din 2017.
Expert Forum a verificat profilul persoanelor care au fost numite pe post de
președinte/director începând cu 2012. Din lipsa de informații nu s-a putut analiza
capacitatea profesională a acestora, întrucât CV-urile nu se publică.
DSP Prahova a avut 11 directori în 2020
În ceea ce privește conducerea DSP, Prahova se numără printre județele cu cel mai mare număr de directori, unii fiind schimbați chiar la o zi după numirea în funcție!
Astfel, în 2020, la DSP Prahova au fost 11 numiri pe postul de director! A existat o rotație între cinci persoane, iar directorul numit la 1 ianuarie și schimbat pe 31 ianuarie a fost repus în funcție în august, iar alte numiri au fost făcute pentru o singură zi!
Documentul poate fi consultat aici: expert-forum-raport-cas-dsp
Concluziile generale ale studiului:
Atât la CASJ-uri, cât și la DSP-uri, o mare parte din numiri s-au făcut prin delegare/exercitare temporară a funcției. Aceste fenomen reflectă o instabilitate a funcției.
Excluzând mandatele foarte lungi, în cazul DSP-urilor media mandatului în perioada 2012-2022 este aproape de șase luni, adică perioada maximă pentru delegări.
Competiția la concursuri este relativ scăzută, iar în unele cazuri chiar directori care ocupaseră aceeași funcție nu pot promova concursul, ceea ce poate indica – fără a fi un motiv exhaustiv – o lipsă de capacitate la nivelul resurselor umane sau o posibilă lipsă de interes pentru ocuparea acestor funcții. La concursurile pentru CASJ-uri există județe unde nu a fost înregistrat mai mult de un candidat
În cazul ambelor instituții există județe unde un singur director a ocupat această funcție în perioada analizată, iar în altele lista de directori poate ajunge la 6 -7 nume. Județele cu multe schimbări nu sunt aceleași neapărat pentru DSP-uri și CASJ-uri (vedeți hărțile de pe site și din raport).
Performanța directorilor nu poate fi evaluată din exterior, întrucât contractele de management nu sunt publice și nu au fost furnizate. Mai mult, CV-urile care ar reflecta experiența nu se regăsesc pe site-urile instituțiilor
Există indicii de politizare în ambele cazuri. La CAS-uri aproape 20% din directori au legături politice sub diverse forme – aleși locali, parlamentari, candidați, funcții de conducere în partid etc. În cazul DSP-urilor procentul se apropie de 16%. Cu toate acestea, statisticile reflectă doar relații politice care pot fi documentate din declarații de avere sau interese, din donații sau candidaturi, însă nu cuprind relații de putere de la nivel local care pot favoriza aceste numiri.
Politizarea pare a fi un fenomen care se întinde pe toată perioada studiată și este transpartinic.