Pe surse, liberalii ar urma să se întâlnească astăzi, pentru a se consulta în privința debarcării rapide a lui Florin Cîțu, care în prezent ocupă a doua poziție în stat, în calitate de președinte al Senatului.
Până nu demult lider al ”echipei câștigătoare”, deși era evident că Florin Cîțu nu are ce căuta într-o poziție importantă în partidul său (PNL) sau în statul român, acesta a ajuns acum să fie de nesuportat chiar și de către colegii lui.
O guvernare dezastruoasă, atât din poziția de ministru de Finanțe cât și din cea de premier.
Cîțu s-a dovedit în permanență a fi un tip conflictual. Fiecare declarație a sa a fost ori una de atac la adresa oricui i se părea că îi amenință poziția în care fusese parașutat, nu promovat pe criterii de competență. Mai mult decât atât, acțiunile lui Cîțu au fost mai mereu în favoarea intereselor jucătorilor de pe piața financiară și niciodată în favoarea românilor, greu încercați de restricțiile aberante din pandemie.
Cu toate acestea, Cîțu a părut marioneta perfectă de pus în fruntea PNL, iar cei care au decis, deși se presupune că sunt oameni cu experiență în jocurile politice, nu par să fi realizat ce prejudicii le aduce și lor acest personaj.
Până și ei au ajuns acum la concluzia că Florin Cîțu nu mai are ce căuta în nicio poziție publică importantă, mai ales cea de al doilea om în stat, resprectiv cel care poate ajunge președinte interimar al României în anumite condiții.
Surse din interiorul conducerii PNL susțin că astăzi se va lua o decizie în ceea ce privește înlocuirea lui Florin Cîțu de la șefia Senatului. Se pare că favorită ar fi pentru această poziție Alina Gorghiu.
UPDATE, miercuri, ora 11.30: Florin Cîţu a decis, miercuri, să demisioneze de la şefia Senatului, după ce grupul senatorilor PNL l-a informat că îi retrage sprijinul politic pentru această funcţie. Alina Gorghiu va prelua funcția interimar.
Revenim cu detalii.
