Observatorul Prahovean și Filarmonica ”Paul Constantinescu” Ploiești vă invită la concurs având ca premii trei invitații duble la concertul de joi, 23 iunie, de la ora 19:00.
Maestrul Radu Postăvaru, de la pupitrul dirijoral al orchestrei simfonice, și violonistul Gabriel Croitoru, vă dau întâlnire joi, 23 iunie, de la ora 19.00, la ultimul concert al stagiunii cu numărul 69.
Programul cuprinde lucrări de G. Rossini – Uvertura Operei „Bărbierul din Sevilla”, H. Wieniawski – Concertul pentru vioară și orchestră nr. 2 în re minor, op. 22 și Josef Bayer – Suita din Muzica baletului „Die Puppenfee”.
Spune-ne cine va dirija orchestra simfonică în concertul de joi și poți câștiga o invitație dublă!
Orchestra Populară “Flacăra Prahovei” încheie stagiunea cu numărul 69 cu un concert extraordinar pe care îl va susține vineri, 24 iunie, de la ora 18.00, în sala “Ion Baciu” a Filarmonicii.
Formația condusă de dirijorul Marian Dovîncă îi va avea alături pe soliștii vocali Traian Frîncu, Gelu Voicu, Gigi Stoica, Violeta Barac-Visarion și Adriana Deaconu. Invitați sunt dansatorii Ansamblului Folcloric “Doina Prahovei”, coordonat de coregraful Marian Marinică.
Enumeră doi dintre soliștii orchestrei populare ”Flacăra Prahovei” și poți câștiga o invitație dublă la concertul de vineri!
Așteptăm răspunsurile, cu numele dvs. și un telefon de contact, pe adresa de mail [email protected], până joi, 23 iunie, la ora 12:00.
