- Publicitate -

Fântânile arteziene de la Casa Sindicatelor și de la Gara de Sud din Ploiești s-au umplut cu spumă. Reacția SGU – FOTO

Fântânile arteziene de la Casa Sindicatelor și de la Gara de Sud din Ploiești s-au umplut, sâmbătă, cu spumă. Nu a fost vorba de un concurs special, ci de faptul că persoane necunoscute ar fi deversat substanțe care au avut aceasta reacție chimică.

Servicii Gospodărire Urbană Ploiești a prezentat mai multe imagini cu fântânile arteziene vandalizate și susține că totul a fost posibil după ce în apă ar fi fost deversate substanțe care au produs spuma.

- Publicitate -

„Reamintim ploieștenilor faptul că, tolerarea comportamentului lipsit de civism al unor persoane are ca rezultat încurajarea acestora în a comite și mai multe acte de vandalism.

Toate acestea ne îngreunează activitatea de întreținere și modernizare a obiectivelor administrate. Solicităm cetățenilor să sesizeze toate actele de vandalism la numerele de telefon ale Dispeceratului RASP(0244/984) și Poliției Locale (0244/954)”, a precizat SGU Ploiești.

- Publicitate -

SGU Ploiești a publicat, sâmbătă, imagini cu fântânile arteziene din zona Casa Sindicatelor și Gara de Sud care au fost pline cu spumă, precizând că totul a fost posibil prin „deversarea unor substanțe generatoare de reacții chimice”.

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Exclusiv

Scandalul Rogobete – Polițeanu de la Pediatrie: Ce echipamente nu pot fi folosite

Săptămâna trecută ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete (PSD) s-a aflat...

Cămine de bătrâni din Prahova, amendate de AJPIS

Mai multe cămine de bătrâni din Prahova și un...

Senatorii de Prahova care iau bani de chirie și navetă

Trei din cei cinci senatori de Prahova încasează o...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -