Deschidem Rafinăria! Pentru prima dată în istoria sa, Rafinăria „Steaua Română” din Câmpina își deschide porțile către publicul larg. Cu o tradiție de 127 de ani, cea mai veche rafinărie din România a intrat, anul trecut, în faliment, iar în aprilie, Tribunalul București a dispus radierea societății din Registrul Comerțului.
Pentru că nu vor sub nicio formă ca acest simbol al Câmpinei să fie dat uitării, reprezentanții grupului de inițiativă „Rafinăria la prezent”, împreună cu proprietarii „Steaua Română” au hotărât ca porțile fostului colos să fie deschise publicului.
Sâmbătă și duminică (14 și 15 mai), toți cei dornici să vadă ce a rămas din simbolul care traversat două războaie mondiale sunt așteptați să pășească dincolo de porțile mastodontului, de unde se dădea ora exactă. Cine nu știa, acum ani, mult prea mulți la număr, cât este ora în funcție de momentul în care auzea sirena Rafinăriei…
Prima rafinărie românească și cea mai longevivă din Europa
Peste o mie de oameni, familii întregi, ieșeau, cândva, pe poarta ei, mândri că sunt bucățică din istoria unui colos. Prima rafinărie românească și cea mai longevivă din Europa. Locul unde mai bine de 100 de ani, a fost rafinat petrol. Locul datorită căruia cel de-al doilea municipiu al Prahovei a cunoscut un adevărat progres pe linie industrială, economică și socială.
Organizatorii au pregătit un tur al rafinăriei, dar și o zonă de relaxare
Așa cum precizam, toți cei dornici să vadă ce a mai rămas din acest obiectiv sunt așteptați în weekendul 14 -15 mai la un eveniment ce se vrea a fi și un fel de dialog cu câmpinenii. Acei oameni interesați de felul în care poate fi exploatat spațiul de 17 hectare, aflat în plin centrul municipiului. Turul Rafinăriei va avea loc sâmbătă, în intervalul orar 10.00 -20.30 și duminică, de la ora 10.00 la ora 18.00.
Citește și: Rafinăria de la Câmpina, prima din România, a ajuns astăzi un loc de tristă amintire – FOTO
Organizatorii vor să cunoască viziunea localnicilor cu privire la viitorul acestei zone. Ideile lor vor putea fi transmise proprietarilor, care au în plan un proiect de regenerare urbană.
Pe 14 mai are loc proiecția filmului „România Sălbatică”, documentar care a primit trei premii Gopo
Grupul de inițiativă a pregătit un tur ghidat prin curtea Rafinăriei, dar și o zonă de relaxare cu burgeri, înghețată, cafea și ciocolată caldă. În seara zilei de 14 mai, de la ora 20.30, are loc, în aer liber, proiecția filmului „România Sălbatică”. Ea va fi urmată de un Q&A cu câmpineanul Cosmin Dumitrache, co-producător al spectaculosului documentar, premiat cu trei trofee Gopo.
Recomandarea organizatorilor? „Evitați mașina personală, din grijă față de mediu, dar și pentru că nu există spații de parcare în incintă. Folosiți bicicleta, mijloacele de transport în comun sau luați-o la pas, prin Câmpina înflorită”, spun cei care formează grupul „Rafinăria la prezent”.
