Suporterii Petrolului sunt cu trup și suflet pentru echipa favorită și nu de puține ori și-au demonstrat devotamentul. Andrei Mihai, în vârstă de 6 ani, este unul dintre cei mai tineri suporteri ai echipei ploieștene. La meciul Unirea Constanța – Petrolul Ploiești, de la Buftea, Andrei Mihai l-a impresionat pe căpitanul echipei ploieștene, care i-a dăruit tricoul.
Iubește fotbalul încă de pe vremea când avea doar câțiva anișori, iar pasiunea pentru minge este la fel de mare. Andrei Mihai, în vârstă de 6 ani, este unul dintre cei mai tineri fani ai echipei ploieștene. Nelipsit în tribune, băiatul a fost prezent, ieri, la meciul Unirea Constanța – Petrolul Ploiești, de la Buftea.
Citește și: Petrolul Ploiești, o nouă victorie în deplasare cu Unirea Constanța
La meciul Unirea Constanța – Petrolul Ploiești, Andrei Mihai a fost în tribune, în ciuda frigului și vântului. Îmbrăcat gros, cu un fular al echipei favorite la gât, Andrei Mihai a susținut echipa ploieșteană din tribune. Pentru că își dorea din suflet să aibă tricoul galben – albastru al căpitanului echipei, Andrei Mihai a scris dorința sa pe o pancartă, iar visul i s-a îndeplinit.
La finalul meciului, căpitanul echipei Petrolul, Valentin Țicu, i-a oferit tânărului fan o surpriză de proporții. Nu doar că i-a dat un tricou, ci a fost de acord să facă, alături de Andrei Mihai, câteva fotografii.
„Andrei este pasionat de fotbal și este fan al echipei Petrolul. La meciul echipei Petrolul cu Unirea Constanța, Andrei a avut parte de o surpriză neașteptată. Băiatul a avut o pancartă prin care îl ruga pe Valentin Țicu să-i ofere tricoul. Căpitanul echipei a văzut pancarta, iar la finalul meciului i-a oferit tricoul lui Andrei. Mai mult, Valentin Țicu a făcut și două fotografii cu Andrei. A fost impresionant. Andrei a fost fericit la culme, iar când a ajuns acasă a îmbrăcat tricoul căpitanului. Gestul a fost neașteptat”, ne-a povestit Vasile Mihai, tatăl lui Andrei Mihai.
Cu siguranță ar trebui să precizăm că Andrei Mihai consideră fotbalul cea mai mare pasiune a sa, iar din noiembrie 2021 este înscris în grupa 2015 de la Petrolul.
„De mic ne jucam cu mingea prin casă. Aș spune că dacă ar putea să mănânce fotbal, fotbal ar mânca…E o pasiune pe care o are de când era foarte mic”, ne-a povestit Vasile Mihai, care, la rândul său, a fost fotbalist.



