- Publicitate -

Un botez și o petrecere de Ziua Îndrăgostiților, întrerupte de polițiști în Prahova. Evenimentele private sunt interzise

Două evenimente private (un botez și o petrecere de Ziua Îndrăgostiților) au fost întrerupte de polițiștii prahoveni. Astfel de activități sunt interzise, în această perioadă, din cauza restricțiilor împotriva răspândirii coronavirusului.

Astfel, sâmbătă, 12 februarie, în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Secției de poliție Rurală Puchenii Mari s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la un restaurant, de pe raza comunei Gherghița, se desfășoară un eveniment privat.

- Publicitate -

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că în interiorul localului se aflau 40 de persoane, care participau la o aniversare (n.r. botez).

În scurt timp au fost luate măsuri pentru oprirea evenimentului, participanții părăsind unitatea.

- Publicitate -

În cauză, societatea a fost sancționată cu amendă în valoare de 3.000 de lei conform Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Citește și Trei autospeciale de stingere, trimise la un incendiu produs în comuna Florești. Imobilul aparține unui fost viceprimar al comunei (VIDEO)

O măsură similară a fost luată și de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Blejoi, noaptea trecută.

- Publicitate -

În jurul orei 2.40,  în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii s-au autosesizat că la un restaurant de pe raza comunei Târgșorul Vechi se desfășura un eveniment privat.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că în interiorul unității se aflau aproximativ 200 de persoane, care participat la o petrecere de Ziua Îndrăgostiților.

În scurt timp au fost luate măsuri pentru oprirea evenimentului, participanții părăsind unitatea.

- Publicitate -

”În cauză, societatea a fost sancționată cu amendă în valoare de 5.000 de lei conform Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19” au transmis reprezentanții IPJ Prahova.

 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -