Pe 7 februarie, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Boldești-Scăeni au depistat un bărbat care intenționa să părăsească țara în vederea sustragerii de la tragerea la răspunderea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, conducere a unui vehicul neînmatriculat și conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.
IPJ Prahova: În fapt, în urma activităților investigative efectuate de polițiștii subunității a reieșit faptul că, la data de 5 februarie a.c., un bărbat în vârstă de 28 de ani, domiciliat în comuna Lipănești ar fi circulat pe drumurile publice din comună, cu un autoturism fără a fi posesor de permis de conducere.
În urma verificărilor autovehiculului în bazele de date s-a constatat faptul că acesta nu este înmatriculat pe teritoriul României, având în partea din spate un număr provizoriu care nu este atribuit acestuia, ci a unui alt autovehicul.
Având în vedere faptul că existau informații potrivit cărora bărbatul intenționa să părăsească țara, acesta a fost dat în consemn la frontiera de stat, fiind depistat aseară pe Aeroportul Otopeni.
Aseară, față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore urmând ca azi să fie prezentat unității de parchet cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activități infracționale.
