Românii au început să primească facturi uriașe la curent și gaze, chiar dacă guvernanții au promis că tarifele vor fi plafonate la un 1 leu/kwh pentru energia electrică, respectiv 37 lei/kWh pentru gaze naturale.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a dat vina pe furnizori, care nu au respectat legislația și au calculat facturile la tarifele uriașe de pe piața liberă, fără să țină cont de plafonare sau compensare, acolo unde este cazul.
Citește și Un brăilean a chemat Salvarea după ce a primit factura la gaze
Ministrul a explicat cum își pot da seama românii că facturile lor au fost calculate greșit.
„În factura care vine fiecăruia acasă există o rubrică de plafonare, există o rubrică de compensare. Dacă acele rubrici nu sunt, dacă nu există rubrici pentru plafonare și compensare, înseamnă că ori e greșită factura, ori prețul e suficient de jos, sub acele prețuri minime, iar acolo nu ai ce compensa, dar acest lucru este puțin probabil” a spus Popescu într-o conferință de presă, potrivit digi24.ro.
Acesta i-a amenințat pe furnizorii care au transmis facturi ”umflate” cu amenzi și chiar pierderea licenței.
După ce premierul Ciucă i-a îndemnat pe români să nu plătească facturile uriașe la utilități pentru că acestea vor fi recalculate și nu se vor percepe penalități (detalii AICI), ministrul Energiei a fost întrebat dacă guvernanții își asumă riscul debranșării?
”Nu va rămâne nimeni fără energie electrică și nici fără gaz pentru că există furnizorul de ultimă instanță” a spus Popescu.
Acesta a avut și un ”sfat” pentru furnizorii care au încasat deja facturile uriașe emise populației: ”Ar trebui să fie obligați să returneze banii, nu să-i scadă din facturile următoare pentru că au beneficiat de acești bani întocmind facturi, încălcând legea”.
foto cu carcater ilustrativ

Cazurile sunt din pix pentru a speria populația!