Surse din anchetă susţin că un cetăţean de origine marocană este principalul suspect al asasinatului care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute. Oribilele crime au fost săvârșite într-o vilă de pe strada Moara de Vânt, iar suspectul este acum de negăsit.
Anchetatorii nu exclud posibilitatea ca suspectul marocan să fi părăsit deja România.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au cerut mandat de arestare în lipsă pe numele lui Ahmed Sami El Bourdaki. Judecătorii urmează să ia o decizie în această privinţă.
Citată de Agerpres, managerul Institutului de Medicină Legală, Diana Bulgariu, a declarat că în urma necropsiei s-a constatat că în ambele cazuri rănile provocate prin înjunghiere erau „trase la indigou”, iar moartea tinerilor a fost una violentă.
Diana Bulgariu, managerul IML: ”Fata avea 33 de plăgi prin înjunghiere, bărbatul – 17. La testele preliminare nu au fost identificat consum de droguri. Nu erau arsuri pe corpurile victimelor, deşi a fost foc în casă.
Leziunile sunt aproape trase la indigou. Sunt aproape aceleaşi. Au interesat zona organelor vitale. Fata are plăgi profunde, unele dintre ele ajung la coloana cervicală, în zona gâtului. Au avut moarte violentă.”
surse: Agerpres, Digi24 – foto Ziarul de Iași
