Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova reacționează în urmă deciziei Kaufland de a monta garduri de șantier la intrările în magazine pentru a separa clienții vaccinați de cei nevaccinați.
Garduri de doi metri înălțime, învelite în folie de plastic, au fost montate la supermarketul Kaufland Sud din Ploiești, imagini cu acestea fiind publicate de Observatorul Prahovean, dar și pe rețelele de socializare.
Citește și: Magazinul Kaufland Ploiești Sud a montat garduri pentru a separa clienții vaccinați de cei nevaccinați – FOTO
Astfel, pe o parte a gardului pot circula cei care au certificat verde, de aici având acces spre magazinele nealimentare.
Contactați telefonic de Observatorul Prahovean, reprezentanții ITM Prahova au declarat că în perioada următoare vor fi derulate mai multe controale care vor viza legalitatea montării unor astfel de garduri prin care se face trierea clienților. În cazul în care acestea nu respectă legislația în vigoare, vor fi demontate, iar magazinele vor fi sancționate.
Controale similare au fost făcute și în Râmnicu Sărat, unde inspectorii au decis că această măsură este una ilegală, potrivit digi24.ro.

Mergeți și la Kaufland Vest
Aloooo ISU ce face?Doarme?De ce nu verifica?Fereasca Dumnezeu de un incendiu,pe unde se face evacuarea clienților ?
Nu conteaza asta pentru astfel de magazine, ele urmaresc doar profitul cat mai mare, clientii pot sa arda, sa se imbolnaveasca, nu le pasa
Daca tineau mortis sa puna separatoare, de ce nu au facut-o din 25 octombrie, cand s-au impus restrictiile. De ce acum, mai ales ca a scazut si rata de infectare?
Iar magazinul nu face parte dintr-o galerie comerciala sau Mall, cum este cazul Cora.
Ar trebui ca cei de la ITM sa-i oblige sa le demonteze fiindca nu sunt legale.
Asemenea imbecilitate si prostie numai la astia putea-i vedea.
Cu siguranta virusul este sufient de prost (ca cei care au luat aceasta decizie) si da cu capu’ de folia aia de protectie. Nu o i-a nici de dedesubt nici pe deasupra.
A innebunit lumea asta de tot….
Daca ți-ai vedea de treabă ta, ai avea și timp liber !