- Publicitate -

„Noi suntem profesori, nu paznici. Acum ar trebui să administrăm și pungi cu scuipat elevilor!” Profesorii, revoltați că trebuie să facă testarea cu salivă a elevilor

Profesorii, nevoiți să facă testarea cu salivă a elevilor. Testele vor ajunge în școli săptămâna viitoare și se vor administra de două ori pe săptămână. „De ce să fim noi obligați să testăm elevii? Noi suntem profesori, nu paznici. După ce că ne expunem în clase cu mulți elevi nevaccinați, acum ar trebui să administrăm și pungi cu scuipat elevilor! Așa ceva e inadmisibil!” susțin cadrele didactice.

Șeful DSU, Raed Arafat, a declarat că este exclus să se apeleze la personal sanitar pentru așa ceva.

- Publicitate -

„ Acest lucru (n.r. testarea cu salivă) trebuie să se facă de către personalul școlii și fiecare profesor să facă pentru un număr de copii. Altfel, dacă ne așteptăm să vină unii din afara școlii să facă acest lucru, nu va merge”, a anunțat Arafat.

De la Ministerul Educației încă nu au venit precizări în acest sens. Încă se poartă negocieri cu cei de la Sănătate cu privire la cine și cum va administra testele pe bază de salivă.

Am solicitat de la Ministerul Sănătății sprijin pentru elaborarea unei proceduri de administrare a acestor teste. Această procedură va fi diseminată de toate școlile, pentru ca imediat ce vor ajunge  testele, personalul din învățământ să știe în ce mod se vor aplica aceste teste”, a subliniat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

foto cu caracter ilustrativ

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -