Accidentul rutier s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 02.00, pe DJ 100B, în afara localității Lacul Turcului, pe sensul de mers către Gherghița. Un conducător auto, în vârstă de 20 de ani, a intrat cu mașina într-un alt autoturism, iar imediat a fugit de la fața locului. Tânărul a fost depistat în satul Bîra din comuna Balta Doamnei și a fost reținut.
Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a precizat că, în cursul nopții trecute, în jurul orei 2.00, polițiștii Biroului Rutier Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe DJ 100B s-ar fi produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a mai multor persoane.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului se pare că un tânăr în vârstă de 20 de ani, în timp ce se afla la volanul autoturismului, în afara localității Lacul Turcului, pe sensul de mers către Gherghița ar fi pierdut controlul autoturismului și ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a 5 persoane.
Conducătorul autoturismului în vârstă de 20 de ani a părăsit locul accidentului, fiind identificat la scurt timp de polițiști, pe raza localității Bîra din comuna Balta Doamnei”, a precizat IPJ Prahova.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, în cazul bărbatului de 38 de ani rezultatul a fost de 0.05 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul tânărului de 20 de ani de 0.25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„În urma administrării probatoriului, față de conducătorul auto în vârstă de 20 de ani, din comuna Olari s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezentat unității de parchet, cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive”, a precizat IPJ Prahova.
Foto cu caracter ilustrativ
