- Publicitate -

Filmul accidentului de pe DN1A de la Gura Vitioarei. Mărturia unui șofer implicat, fără să fi avut vreo vină: „Le mulțumesc șoferilor care au oprit și au sunat la salvare. Am ajuns cu cei trei copii la spital”

Accidentul rutier s-a produs, joi dimineață, pe DN1A, în eveniment fiind implicate trei autoturisme. Unul dintre conducătorii auto susține că, într-o fracțiune de secundă, mașina, în care se aflau soția, cei doi copii și nepoțica, a fost lovită și propulsată într-un copac. Doar o minune a făcut să nu se producă o tragedie.

Martorii au povestit că totul s-ar fi întâmplat după ce un conducător auto, care se deplasa pe DN1A din direcția Ploiești către Brașov, ar fi inițiat o manevră de depășire a unui auto care se afla în fața sa, în timp ce, în spatele său, un alt auto efectua o manevră de depășire pe sens opus.

- Publicitate -

Acesta ar fi fost momentul în care o a treia mașină, care se deplasa regulamentar, pe sensul Ploiești – Vălenii de Munte, și în care se aflau doi adulți și trei copii, a fost acroșată și propulsată într-un copac.

„Eu știu că am fost lovit de o mașină și am intrat cu autoturismul într-un copac. Le mulțumesc șoferilor care au oprit și au sunat la salvare”, povestește conducătorul auto, care susține că totul s-a derulat rapid, într-o fracțiune de secundă, și doar o minute a făcut să nu se întâmple o tragedie.

- Publicitate -

„Cel care a provocat accidentul nu a avut bunul simț să oprească, să vadă ce s-a întâmplat… Nu aș dori nimănui, nici chiar lui, să i se se întâmple așa ceva.

Eram cu soția, cei doi copii ai noștri, băiatul în vârstă de 5 ani și fata în vârstă de 10 ani, și o nepoată în vârstă de 7 ani.

Mergeam către Vălenii de Munte, cu viteză regulamentară. Ne duceam la țară, la bunica soției și m-am trezit cu mașina în copac. Eu atât știu. Mi-am scos băiețelul, inconștient, pe brațe… ”, ne-a povestit conducătorul auto.

- Publicitate -

Citește și: Accident rutier pe DN1A, în localitatea Gura Vitioarei. Trei minori și un adult au fost răniți

„Cel care a provocat accidentul, pe care îl consider vinovat pentru șicanare în trafic, neavând nicio daună a plecat. S-a întors după o oră la locul accidentului, când noi eram deja la spital. Un alt auto a acroșat mașina noastră și ne-a aruncat în copac”, susține conducătorul auto care spune că a trăit cele mai cumplite clipe.

„Nu doresc la nimeni să treacă prin ce am trecut eu. Le mulțumesc șoferilor care au oprit la locul accidentului.

- Publicitate -

Din păcate nu am cum să-i găsesc să le mulțumesc personal. Au oprit și au sunat la salvare.

Ce aș putea spune… Mergeam regulamentar… O familie cu trei copii, iar apoi am văzut cum unul dintre copii este inconștient… Am auzit țipetele…

E groaznic… Nu știam ce să fac mai întâi… Cum să mă împart. Am plecat cu unul dintre copii într-o ambulanță, iar ceilalți doi au fost preluați de o altă salvare… A fost cumplit…”, este povestea prin care a trecut familia din Ploiești care vrea din tot sufletul să le mulțumească celor care au oprit la locul accidentului.

- Publicitate -

Copii au fost transportați la spital, cu diverse traumatisme.

„Sunt aproximativ bine. Îi mulțumesc lui Dumnezeu… Îi ținem sub supraveghere, mai ales pe cel mic. La spital au vrut să-i țină sub supraveghere 24 de ore, dar ne-am dat acordul să-i luăm acasă cu condiția să anunțăm orice schimbare a stării lor”, a povestit tatăl copiilor.

Citește și: Imagini de la accidentul de pe DN 1A de la Gura Vitioarei. Trei copii au ajuns la spital – VIDEO

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Mihai Polițeanu, reacție dură după acuzațiile PSD: „Se folosesc de tragedii ca să împroaște minciună”

Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a reacționat după comunicatul PSD...

Clădire aflată la un pas să se prăbușească peste trecători în centrul Ploieștiului

Una dintre clădirile vechi ale Ploieștiului stă să cadă...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -