- Publicitate -

Eliminarea taxei ilegale pentru apa de ploaie, blocată de proceduri birocratice. Zeci de consilii locale din Prahova nu au considerat că e o urgență

La două luni după anunțul autorităților că taxa ilegală pentru apa pluvială va fi eliminată din facturile prahovenilor, procedura s-a blocat în hățișul birocratic. Zeci de consilii locale din Prahova nu au considerat că eliminarea taxei ilegale pentru apa pluvială reprezintă o urgență, în condițiile în care aceasta trebuia să dispară din facturile prahovenilor încă din 2018.

Campania Observatorulph.ro cu privire la eliminarea taxei ilegale pentru apa de ploaie a generat o serie de reacții în lanț.

- Publicitate -

Citește și: De ce mai plătesc prahovenii taxa pe apa de ploaie? Guvernul a eliminat-o din 2018, dar primarii și operatorii se fac că…plouă

Președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, a anunțat, pe 11 martie, că taxa pluvială va fi eliminată din facturile prahovenilor.

- Publicitate -

Citește și: Președintele Consiliului Județean Prahova: Vom elimina taxa pe apa de ploaie din facturile clienților Hidro Prahova – VIDEO

Operatorul de apă și canalizare, Hidro Prahova, a emis, pe 23 martie, un comunicat de presă prin care anunța că a pus la dispoziția autorităților competente, în speță Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Parteneriatul pentru Managementul” Apei, toată documentația necesară în vederea eliminarea taxei pe apa pluvială din facturile clienților persoane fizice și asociații de proprietari.

Citește și: În urma campaniei observatorulph.ro, Hidro Prahova renunță la taxa pe apa de ploaie!

- Publicitate -

Luarea unei decizii s-a blocat, în stil birocratic românesc, pe motiv că se așteaptă hotărârile de Consilii Locale care trebuie să aprobe un mandat special pentru votul în Asociația de Dezvoltarea Intercomunitară „Parteneriatul pentru Managementul Apei” Prahova.

În așteptarea unei hotărâri de Consiliu Local

La aproape o lună de la transmiterea documentației de către Hidro Prahova, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Parteneriat pentru Managementul Apei” Prahova a convocat, în aprilie, o ședință, pe ordinea de zi urmând să se regăsească și proiectul privind eliminarea taxei pentru apa pluvială.

- Publicitate -

Numai că, la data respectivă, proiectul a fost retras de pe ordinea de zi, pe motiv că reprezentanții primăriilor nu au avut mandat special pentru a vota eliminarea taxei ilegale pentru apa pluvială (!).

Reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitare „Parteneriat pentru Managementul Apei” Prahova susțin că au transmis, pe 21 aprilie, către toate cele 78 de primării din județ și către Consiliul Județean Prahova adrese prin care a solicitat desemnarea unui reprezentat la ședința care urma să aibă ca obiect eliminarea taxei pluviale din facturi.

„În următoarea ședință a Adunării Generale pe ordinea de zi va fi proiectul privind eliminarea apei pluviale pentru persoanele fizice și juridice. Ședința va fi convocată după ce, prin hotărâri de Consiliu Local și Consiliu Județean, vor fi desemnați reprezentanții UAT-urilor în AGA să voteze proiectul care va fi pe ordinea de zi”, a declarat Bogdan Hodorog, directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitare „Parteneriatul pentru Managementul Apei” Prahova.

- Publicitate -

Convocarea ședinței în care se va supune atenției eliminarea taxei pluviale este condiționată de transmiterea hotărârilor de Consiliu Local, în acest moment fiind adoptate un sfert din totalul de 79 de hotărâri necesare.

Cristian Apostol, vicepreședintele Consiliului Județean Prahova: „Scoaterea taxei pentru apa pluvială este legală. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Parteneriatul pentru Managementul Apei” Prahova a făcut solicitări către toate primăriile și Consiliul Județean Prahova să-și desemneze un reprezentant la ședință. 30 dintre 78 de primării au emis și au transmis hotărârile de Consiliu Local, urmând ca și celelalte Consilii Locale și Consiliul Județean să emită hotărâri în acest sens, iar la prima ședință a Asociației de Dezvoltare Intercomunitare Parteneriatul pentru Managementul Apei” Prahova proiectul de eliminare a taxei pluviale să fie pe ordinea de zi. Consiliul Județean își va desemna un reprezentant în ședința următoare”.

Greu cu mail-urile, greu cu deciziile în favoarea  cetățenilor

- Publicitate -

Enigma legată de întârzierea apărută în adoptarea proiectului privind eliminarea taxei ilegale pentru apa de ploaie din facturile prahovenilor poate fi elucidată în corespondența dintre Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Parteneriatul pentru Managementul Apei” Prahova și celelalte localități din județ.

Contactați telefonic, mai mulți primari au susținut că au aflat despre necesitatea aprobării unei hotărâri de Consiliu Local după data de 20 aprilie, când a avut loc ședința Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Parteneriatul pentru Managementul Apei” Prahova. Adică la aproape o lună din momentul în care Hidro Prahova a depus documentația la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Parteneriatul pentru Managementul Apei” Prahova.

Sorin-Nicolae Popa, primar Comarnic: „Noi avem ședință de Consiliu Local pe 25 mai, dată când pe ordinea de zi va figura și proiectul referitor la mandatul special pentru eliminarea taxei pluviale. Am aflat despre necesitatea emiterii acestei hotărâri după ședința din 20 aprilie a Asociației de Dezvoltare Intercomunitare, când s-a stabilit că este necesar un astfel de mandat special. Am purtat discuții cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitare și am informat că ședința Consiliului Local Comarnic este programată pe 25 mai. Nimeni nu a vorbit despre emiterea unei hotărâri în regim de urgență. La Comarnic, factura de apă nu include și taxa pentru apa pluvială”.

- Publicitate -

Marius – Ioan Constantin: „În data de 21 aprilie am primit mail de la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară în care era transmis și modelul de hotărâre pentru acordarea unui mandat special unui reprezentant pentru a vota hotărârea privind eliminarea serviciului de preluare a apei pluviale. Noi am programat ședința săptămâna viitoare”.

Lista Consiliilor Locale care au aprobat, până la data de 21 mai, hotărârea privind acordarea unui mandat special pentru eliminarea taxei pentru apa pluvială

Bogdan Hodorog, directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Parteneriatul pentru Managementul Apei”: „Referitor la eliminarea facturării serviciului de preluare a apei pluviale (meteo) pentru persoanele fizice și juridice din aria de operare a SC Hidro Prahova SA, vă aducem la cunoștință că până la data de 21.05.2021, au trimis HCL-uri prin care se acordă mandat special unui reprezentant al UAT-urilor membre ale Asociației să voteze în ședința Adunării Generale a Asociației, următoarele localități, urmând ca celelalte să transmit după desfășurarea ședințelor Consiliilor Locale: Azuga, Breaza, Câmpina, Urlați, Vălenii de Munte, Albești Paleologu, Bătrâni, Cosminele, Ceptura, Jugureni, Lipănești, Poienarii Burchii, Predeal Sărari, Provița de Sus, Poiana Câmpina, Gherghița, Boldești Grădiștea, Colceag, Telega, Drăgănești, Dumbrăvești, Izvoarele, Slănic, Sângeru, Bănești”.

- Publicitate -

Lista Consiliilor Locale care nu au aprobat, până la data de 21 mai, hotărârea privind acordarea unui mandat special pentru eliminarea taxei pentru apa pluvială

Pe lista Consiliilor Locale care nu au emis hotărâri figurează cele din Băicoi, Bușteni, Comarnic, Mizil, Plopeni, Sinaia, Adunați, Aluniș, Apostolache, Ariceștii Zeletin, Baba Ana, Balta Doamna, Bălțești, Bertea, Brebu, Călugăreni, Cărbunești, Cerașu, Chiojdeanca, Ciorani, Dumbrava, Fântânele, Fulga, Gornet, Gornet Cricov, Gura Vadului, Măgureni, Mănești, Olari, Păcureți, Podenii Noi, Posești, Rîfov, Sălciile, Scorțeni, Șirna, Șoimari, Starchiojd, Ștefești, Surani, Tătaru, Teișani, Tinosu, Tomșani, Vadu Săpat, Vărbilău, Blejoi, Iordăcheanu, Cocorăștii Colț, Bărcănești, Florești și Consiliul Județean Prahova.

Adresa transmisă de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Parteneriatul pentru Managementul Apei” Prahova către primării, la aproape o lună după anunțul că va fi eliminată taxa pentru apa pluvială.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

1 COMENTARIU

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -