Facturile de curent emise pentru consumul din luna ianuarie, care vor fi distribuite populației vor fi mai mari. Acestea conțin tarifele aplicate la serviciul universal, la care au trecut automat 6 milioane de români de la 1 ianuarie 2021. Prețurile sunt mai mari cu 13-26% decât prețul reglementat până la 31 decembrie 2020, în funcție de furnizori.
Potrivit Digi24.ro, ordinul ANRE nr. 5/2021, care prevede că energia va fi facturată la cea mai mică ofertă a furnizorului din zona respectivă, a intrat în vigoare după perioada în care s-au emis cele mai multe facturi pe ianuarie.
„Acest lucru este valabil doar pentru facturile emise înainte de 20 ianuarie şi este posibil să se regularizeze în februarie. Toate facturile emise după ordinul 5, adică după 20 ianuarie, trebuie emise cu discountul la care s-au angajat furnizorii”, au spus responsabilii ANRE pentru Agerpres.
Abia de luna viitoare clienții vor plăti cele mai mici tarife ale furnizorilor, dacă aceștia își respectă promisiunea de a oferi bonusurile recomandate de autorități.
Reamintim că de la 1 ianuarie 2021, piața energiei electrica s-a liberalizat, astfel încât clienții care nu și-au schimbat contractele de curent pentru piața concurențială au fost trecuți automat în categoria ”serviciului universal”.
Astfel, cele mai bune oferte din prezent sunt mai scumpe decât tarifele din 2020, în ciuda promisiunilor făcute de ministrul Energiei.
n ciuda promisiunilor ANRE și guvernanților, că românii care au rămas cu aceleași contracte vor beneficia de cele mai mici tarife cel puțin până la 31 iunie, în realitate facturile vor crește cel puțin cu câteva procente.
Asociația Energia Inteligentă a analizat prețurile dintre Serviciul Universal și prețul din cea mai mică ofertă a furnizorilor actuali din piața, așa cum sunt ele prezentate în Comparatorul de Prețuri al ANRE.
Din analiza tarifelor a rezultat faptul că există o diferență cuprinsă între 1% și 20% între prețul de Serviciul Universal și prețul din cea mai mică ofertă a furnizorului actual.
Cele mai mari facturi le vor plăti Enel din Muntenia, Banat și Dobrogea.
În zona Prahova, majoritatea clienților fac parte din portofoliul Electrica, iar facturile lor vor crește, în medie cu 3%.
Această scumpire era de anticipat după ce ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat pe Facebook că a renunțat la obligarea furnizorilor de curent electric să mențină prețurile din 2020 și după liberalizarea pieței de la 1 ianuarie 2021:

Exact pentru acest gen de practici am ales sa schimb furnizorul de energie electrica. Diferenta de valoare la factura nu e mare , dar procentual nu vreau sa mai platesc in plus cu 17% unui furnizor care profita de fosta pozitie de monopol si de comoditatea clientilor, ca sa mentina un pret nejustificat de mare fata de concurenta. Si asta doar ca sa „taie” facturi, ca pentru alte servicii oricum trebuie sa te adresezi distribuitorilor. Daca in urma analizarii ofertelor de pe piata ajungeti la concluzia ca va avantajeaza un contract la Nova, e bine sa stiti ca puteti primi o bonificatie de 50 de lei, la prima factura, daca va inregistrati cu un cod de recomandare R3012963.