- Publicitate -

Razie de amploare în Ploiești. Amenzile pentru nerespectarea restricțiilor de circulație s-au cifrat la 560.000 lei

Polițiștii au aplicat 255 de sancțiuni, iar peste 240 de persoane au fost amendate, vineri după-amiază, la Ploiești pentru nerespectarea restricțiilor de circulație impuse prin ordonanțele militare. Valoarea totală a amenzilor a fost de 560.000 de lei.

- Publicitate -

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, însoțiți de jandarmi și polițiști locali, cu sprijinul forțelor apărării naționale au organizat, vineri după-amiază, pe raza municipiului Ploiești, o amplă acțiune de verificare a modului de respectare a reglementărilor legale instituite în această perioadă a stării de urgență.

„Urmare a neregulilor constatate, oamenii legii au aplicat 255 de sancțiuni contravenționale, din care 242 au fost pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, valoarea totală a acestora fiind de peste 560.000 lei”, a anunțat IPJ Prahova.

- Publicitate -

Acțiunea s-a desfășurat în intervalul 16.00-18.00,  fiind constituite 75 de dispozitive de ordine și siguranță publică și puncte de verificare, la activitatea de control participând peste 200 de forțe de ordine.

2955 de persoane au fost întrebate de ce au ieșit din case,  iar 1969 de autovehicule au fost oprite pentru control.

„Astfel de acțiuni vor fi executate în mod permanent, în scopul prevenirii răspândirii infecției cu virusul Covid-19, cât și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică”, a precizat IPJ Prahova, care a lansat și un apel: „Pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi vă rugăm să rămâneți acasă și doar în situații excepționale, prevăzute de lege, să părăsiți locuința!”

- Publicitate -

Foto cu caracter ilustrativ

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

1 COMENTARIU

  1. Cat sa mai putem sta si in casa sau acasa?
    Nu credeti ca deja se exagerează cu amenzile?
    Omul nu mai are bani de alimente, noi, tineretul avem nevoie de recreere, vrem sa ne plimbam, sa ne si relaxam… Daca nu ne omoara Covid 19 dupa izolarea asta, sigur ajungem la psihiatrie

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Domeniul Cantacuzino, locul unde ruinele învață din nou să trăiască

Există locuri care impresionează prin dimensiuni, altele prin istorie....

Unde ieșim sâmbătă, în Ploiești și împrejurimi: teatru, concerte și recitaluri

Ziua de sâmbătă, 20 iunie, aduce în Ploiești și...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -