Accidentul feroviar a avut loc, miercuri, în jurul orei 15.45, între stațiile Ploiești Sud – Ploiești Triaj. Trenul Regio 5008, care circula pe relația Buzău – Ploiești Sud – București Nord, potrivit CFR Călători, a fost lovit frontal de un tren de marfă al unui operator feroviar privat. În urma impactului, 13 persoane au fost rănite, una dintre victime fiind transportată cu elicopterul la o unitate medicală din București.
În momentul impactului, trenul de călători avea o viteză de circa 20 km/h, fiind inițiate procedurile de oprire în stația Ploiești Triaj. Trenul era format din cuplu de 4 vagoane etajate și avea la bord aproximativ 50 de călători, potrivit CFR Călători.
În urma impactului, 13 persoane au fost rănite. 11 dintre victime, respectiv 5 femei și șase bărbați, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești, o victimă a fost preluată cu elicopterul și transportată la o unitate medicală din București, iar o altă victimă, o tânără în vârstă de 21 de ani, care prezenta un traumatism cranio-cerebral minor, a refuzat transportul la spital.
Printre victime este și un tânăr în vârstă de 29 de ani, cetățean columbian, care a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești.
„Starea celor 11 persoane care au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești este stabilă. Toate persoanele sunt conștiente. Acestea prezintă diverse contuzii”, a precizat dr. Violeta Tănase, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Ploiești.
Două dintre persoanele care au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe au plecat, miercuri seară, acasă. Este vorba despre mecanicul trenului marfar, diagnosticat cu o contuzie hemitorace și o contuzie la cot, și despre o femeie care prezenta un traumatism cranio-cerebral și o plagă frontală.
Victima preluată de la locul accidentului cu un elicopter și transportată la o unitate medicală din București este un bărbat în vârstă de 58 de ani, care prezenta un traumatism toraco-abdominal.
Foto cu caracter ilustrativ
