Fostul viceprimar al Ploieștiului, Raul Petrescu, a depus astăzi o adresă la Prefectura Prahova prin care contestă hotărârea Consiliului Local de încetare a mandatului.
„Am contestat hotărârea pe motiv că aceasta a fost luată fără să se țină cont de prevederile legii prin care încetarea mandatului unui ales local survine în momentul în care acesta este condamnat la o pedeapsă cu executare”, a susținut Raul Petrescu, fostul viceprimar al Ploieștiului.
Ieri, Raul Petrescu a pierdut încă o bătălie, la instanța de Contencios Administrativ, unde s-a aflat pe rol procesul prin care Raul Petrescu a solicitat suspendarea hotărârii de Consiliu Local de încetare a mandatului până la decizia instanței. Numai că instanța a respins cererea ca fiind neîntemeiată.
Citește și: Ploieştiul a rămas fără un viceprimar
Hotărârea cu privire la încetarea mandatului de consilier local și, implicit, a funcției de viceprimar în cazul lui Raul Petrescu a fost luată de Consiliul Local la finele lunii octombrie.
Cât privește ocuparea locului vacant în Consiliul Local au apărut probleme. Acesta îi revine PP-DD, însă aleșii locali au amânat de trei ori decizia de validare în funcția de consilier a persoanei desemnate de formațiunea politică.
Iată decizia instanței:
Ora estimata: 9:00
Complet: 8 FOND-AP
Tip solutie: Respinge cererea
Solutia pe scurt: Respinge ca neîntemeiată cererea. Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţata in şedinţa publica, azi, 21.12.2015.
Document: Hotarâre 2548/2015 21.12.2015
