- Publicitate -

Discuțiile scandaloase de pe whatsapp dintre două angajate ale Centrului de copii ”Sf. Andrei” din Ploiești: ”Dai cât poți și le spui: îți crăp capul!”

WhatsApp Image 2018-06-13 at 07.52.13 (5).jpg

Observatorulph.ro a intrat în posesia unor discuții purtate pe whatsapp între două angajate ale Centrului de copii ”Sf. Andrei” din Ploiești, din care rezultă că în această unitate copiii ar fi bătuți chiar de cei care ar trebui să îi îngrijească. Mai mult, angajatele ar fura sucuri și produse alimentare destinate celor mici.

UPDATE Comisie de disciplină la centrul din Ploiești unde angajații sunt suspecți de agesiuni asupra copiilor cu dizabilități

- Publicitate -

Chiar dacă aceste aspecte au fost sesizate conducerii centrului de către soțul uneia dintre angajajetele respective, acesta nu a primit pânp acum niciun răspuns privind eventualele sancțiuni aplicate.

Poliția a demarat o anchetă pentru verificarea furturilor din mâncarea copiilor, respectiv a abuzurilor verbale și mai ales fizice ale angajatelor centrului asupra copiilor. 

- Publicitate -

Potrivit descrierii oficiale, Centrul de copii Sf Andrei din Ploiești are o capacitate de 75 de locuri, aici fiind îngrijiți copii cu cu dizabilităţi.

Observatorulph.ro a solicitat un punct de vedere conducerii DGASPC Prahova.

Vom reveni cu detalii.

- Publicitate -

WhatsApp Image 2018-06-13 at 07.52.13.jpg

WhatsApp Image 2018-06-13 at 07.52.13 (5).jpg

WhatsApp Image 2018-06-13 at 07.52.13 (4).jpg

WhatsApp Image 2018-06-13 at 07.52.13 (3).jpg

WhatsApp Image 2018-06-13 at 07.52.13 (2).jpg

WhatsApp Image 2018-06-13 at 07.52.13 (1).jpg

 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Invazie de pelicani și cormorani la Fulga. Dezastru piscicol și zeci de mii de euro pagube

Piscicultura românească se confruntă cu o presiune fără precedent,...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -