Dan Ioan, în vârstă de 36 de ani, este subofițer la Detașamentul nr. 2 Ploiești, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, iar în timpul liber pictează. Lucrările sale sunt expuse deja în mai multe biserici din Prahova, dar și în Biserica Sf. Trei Ierarhi din Ciudei, Ucraina.
În vârstă de 36 de ani, tată a doi copii, o fetiță și un băiețel, Dan Ioan spune că există o legătură între meseria de pompier și pictură.
„În ambele cazuri trebuie să dai dovadă de răbdare. Am descoperit această pasiune de a picta în copilărie. Un văr de-al meu era la arte plastice. Cred că așa a început totul”, ne-a povestit Dan Ioan, cu o modestie ieșită din comun.
Dan Ioan a pictat peisaje, a făcut portrete… A făcut reproduceri după Grigorescu și Van Gogh, însă cu timpul a observat că este atras de pictura bizantină.
Pasiunea pentru pictură l-a urmărit, spune el, permanent. O pasiune, ce-i drept, scumpă. Materialele sunt scumpe, iar pentru icoane folosește foițe din aur de 24 de karate. Un simplu tub de culoare ajunge să coste 70 de lei. Dacă mai adăugăm pânza tratată sau lemnul descoperi că nu vorbim de o pasiune ieftină…
Dan Ioan a terminat Liceul Nicolae Iorga din Vălenii de Munte și a absolvit Facultatea de Drept, însă, ne-a mărturisit că, înainte de a ajunge salvator de vieți, a lucrat doi ani pe un șantier de pictură bisericească al Patriarhiei Române. Mai exact, a lucrat, pe schelă, într-o biserică din Bucovina.
Aici, departe de casă, a fost locul unde a început să capete experiență și a descoperit tainele picturii. A căpătat acea îndemânare de care are nevoie orice pictor. Iar în icoanele pictate de Dan Ioan regăsești acea blândețe dumnezeiască.
„În ultima vreme am pictat icoane pentru mai multe biserici… Pentru camera de rugăciune de la Spitalul din Vălenii de Munte, pentru Biserica din Teișani, pentru Biserica din Măgurele, inclusiv pentru Biserica Sfinții Trei Ierarhi din Ciudei, din Ucraina. Aceasta din urmă este o pictură pe pânză de mari dimensiuni, de doi metri pe doi metri, pictată în ulei, care a fost aplicată ca un tapet”, ne-a povestit subofițerul din cadrul Detașamentului 2 Pompieri Ploiești.
Mai bine de un an, Dan Ioan a fost angajat la Smurd. Ulterior, a devenit pompier. Adică participă la incendii, la acțiuni de descarcerare în caz de accident… Mai exact la operațiunile de salvare de vieți în care intervenția pompierilor militari este absolut necesară.
Momentan, picturile sale nu au fost expuse în expoziții. Nu poate spune nici că deține multe picturi și asta nu pentru că nu a pictat mult, ci pentru că, de fiecare dată, a preferat să ofere mai degrabă bucurie altora.
Dan Ioan este recunoscător pentru sprijinul pe care l-a primit din partea colegilor, dar mai ales din partea conducerii ISU Prahova și a conducerii Detașamentulu nr. 2 Ploiești.
Se spune că icoanele sunt expresia credinței… De același lucru este convins și Dan Ioan, pompierul din Ploiești care salvează vieți în timpul serviciului, dar și suflete prin pictura sa.




