Vă place cum arată pieţele din Ploieşti? Dar spaţiile comerciale din incinta Halelor Centrale? Pentru activitatea desfăşurată la societatea Hale şi Pieţe SA, unde acţionar unic este Consiliul Local Ploieşti, persoanele care ocupă funcţii de conducere încasează salarii mai mari decât cel al primarului Ploieştiului!
Astfel, în contractului de management semnat cu Hale şi Pieţe SA, Emanuel Ilie are o remuneraţie brută lunară de 4900 lei. Potrivit aceluiaşi document, directorul societăţii are dreptul să primească, după aprobarea bilanţului contabil, pentru realizarea obiectivelor şi criteriilor de performanţă stabilite prin contractul de mandat, un premiu anual de maxim 12 remuneraţii brute lunare, proporţional cu gradul global de depăşire a obiectivelor şi criteriilor de performanţă. Tot la capitolul drepturi amintim primirea în folosinţă, pe durata mandatului, un autoturism cu şofer, telefon mobil, tehnică informatizată, cu decontarea cheltuielilor aferente. Mai mult, la finalul mandatului, sau in cazul incetării contractului, Ilie va primi contravaloarea a 5 remuneratii lunare, cu conditia sa fie indeplinite obiectivele si criteriile de performanta, iar acesta va avea asigurat in cadrul societăţii un loc de munca corespunzător pregatirii profesionale.
Ceilalţi directori (adjuncţi şi economic) ai SC Hale şi Pieţe au un salariu lunar brut de 4000 de lei, la care se adaugă un spor de vechime în valoare de 25%, astfel încât remuneraţia acestora ajunge la 5.000 de lei lunar! Consilierul directorului general are un salariu de bază de 3.400 de lei, la care se adaugă un spor de vechime de 10%.
Şefii de serviciu au salarii de bază cuprinse între 1875 şi 2350 de lei, un şef de birou 2200 de lei, iar un şef de piaţă 2.313 lei.
Cele mai mici salarii le au muncitorii necalificaţi – 913 lei.
