Primăria Municipiului Câmpina a anunțat că miercuri, 24 iunie 2026, între orele 10:00 și 16:00, vor avea loc manevre tehnice la echipamentele aferente Centralei Hidroelectrice Paltinu, operațiuni necesare pentru deblocarea hidroagregatelor.
Potrivit unei informări transmise de Sistemul de Gospodărire a Apelor Prahova, intervențiile vor fi coordonate de instituțiile și operatorii implicați în gestionarea resurselor de apă și exploatarea infrastructurii specifice. Pentru monitorizarea și desfășurarea în siguranță a lucrărilor a fost constituit un comandament de lucru la Barajul Paltinu.
Reprezentanții autorităților precizează că operațiunile vor fi realizate etapizat, conform unui program stabilit astfel încât să fie asigurată permanent resursa de apă brută necesară Stației de Tratare Voila. Totuși, programul poate suferi modificări în funcție de condițiile hidrometeorologice, situația din teren și valorile parametrilor de calitate a apei, în special nivelul de turbiditate.
Primăria Câmpina transmite că urmărește îndeaproape desfășurarea acestor operațiuni și menține o legătură permanentă cu instituțiile responsabile și cu operatorul regional de apă, pentru a limita pe cât posibil eventualele efecte asupra alimentării cu apă a populației.
„În acest moment nu au fost comunicate restricții privind furnizarea apei potabile către consumatorii din municipiul Câmpina”, se arată în informarea transmisă de administrația locală.
Autoritățile dau asigurări că, în cazul în care vor apărea modificări sau informații suplimentare privind desfășurarea lucrărilor ori impactul acestora asupra alimentării cu apă, cetățenii vor fi informați în cel mai scurt timp prin canalele oficiale ale Primăriei.
Totodată, în contextul manevrelor programate, populația și agenții economici aflați în aval de acumularea Paltinu, pe cursul râului Doftana, sunt sfătuiți să evite desfășurarea de activități în albia râului sau în imediata apropiere a acesteia. De asemenea, autoritățile recomandă utilizarea exclusivă a trecerilor autorizate, respectiv poduri și podețe.
Primăria Municipiului Câmpina precizează că va continua monitorizarea situației și va comunica transparent orice evoluție relevantă pentru comunitate.
