Guvernul Veștea nu a obținut luni, 22 iunie, votul de încredere al Parlamentului. PNL, USR și UDMR au anunțat că nu vor susține cabinetul propus. Parlamentarii AUR au părăsit sala de ședință înainte de vot, după discursul liderului formațiunii, George Simion.
Din articol
Ședința plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului a început oficial la ora 21:30, cu dezbaterile liderilor grupurilor parlamentare. Din start, PNL, USR și UDMR au anunțat că nu vor vota Guvernul Veștea. De cealaltă parte, PSD, parlamentarii PNL din gruparea Thuma și formațiunile mai mici din Parlament și-au exprimat susținerea pentru noul Executiv.
189 parlamentari au votat pentru Guvernul Veștea și 23 împotrivă. Numărul necesar pentru învestirea Guvernului era de 233 de voturi „pentru”.
Simion: „Părăsim această sală sinonimă cu trădarea”
Unul dintre contestatarii Cabinetului Veștea a fost Petrișor Peiu, lider al grupului parlamentar AUR din Senat, care a susținut că „este o criză economică la care Guvernul propus nu a găsit o rezolvare”.
La rândul său, George Simion a afirmat că, timp de 35 de ani, „trădarea a fost la ordinea zilei”, după care a anunțat retragerea parlamentarilor AUR din sală.
„Nu voi obliga niciun coleg să voteze într-un fel sau altul. (…) Părăsim această sală sinonimă cu trădarea”, a declarat liderul AUR de la tribuna Parlamentului.
Citește și: AUR nu va vota Guvernul Veștea. Simion: „Părăsim această sală sinonimă cu trădarea”
Decizia parlamentarilor AUR de a părăsi sala înaintea votului a redus considerabil șansele Guvernului Veștea de a obține majoritatea necesară.
Sorin Grindeanu: PSD nu va vota un guvern minoritar PNL – USR – UDMR
„Să vedem, după consultările de la Cotroceni, ce va fi. Eu vă spun un lucru, la cum știu PSD. PSD nu va vota un Guvern minoritar PNL-USR-UDMR. PSD nu va vota așa ceva. Dacă urmare a consultărilor, președintele va acorda PSD acest mandat, o să vedem în ce formulă vom veni în fața Parlamentului”, a susținut Grindeanu, după ce a început numărarea voturilor în Parlament.
„PSD nu fuge de această responsabilitate”, a susținut Sorin Grindeanu care a părăsit apoi sala Parlamentului, înainte de numărarea voturilor pentru Guvernul Veștea.
Tensiuni înainte de vot
Reamintim faptul că procedura de învestire a noului Guvern a fost marcată de negocieri până în ultimul moment. Președintele AUR, George Simion, a condiționat inițial votul parlamentarilor formațiunii de o discuție cu Adrian Veștea. Ulterior, după întâlnirea cu premierul desemnat, liderul AUR a susținut că președintele Nicușor Dan ar trebui să se pronunțe dacă partidul poate sau nu să voteze noul Guvern.
Citește și: Simion, după întâlnirea cu Veștea: „AUR nu are momentan mandat să voteze Guvernul Veștea”
Ce se întâmplă după ce Guvernul Veștea nu a fost votat
Conform Constituției, după ce Guvernul Veștea nu a întrunit numărul necesar de voturi, președintele Nicușor Dan trebuie să reia consultările cu partidele politice pentru a desemna un alt candidat la funcția de premier.
Până la numirea unui nou cabinet cu drepturi depline, Executivul condus de Ilie Bolojan va continua să administreze situațiile curente, fără a putea emite ordonanțe de urgență
