Un grav accident feroviar s-a produs vineri,19 iunie, în apropiere de Londra, după ce două trenuri care circulau spre gara St. Pancras s-au ciocnit în zona orașului Bedford. În urma impactului, un mecanic de locomotivă și-a pierdut viața, iar zeci de pasageri au fost răniți, dintre care mai mulți sunt în stare gravă.
Potrivit autorităților, accidentul a avut loc în jurul orei 17:15, în afara orașului Bedford. La fața locului au fost mobilizate numeroase echipaje de intervenție, inclusiv o ambulanță aeriană și o echipă specializată în gestionarea incidentelor periculoase, din cadrul Serviciului de Ambulanță East of England.
Poliția a confirmat decesul unei persoane și a anunțat că a fost declarat un incident major.
Conform celui mai recent bilanț oferit de Serviciul de Ambulanță din Estul Angliei, 11 persoane au suferit răni foarte grave, alte 22 au fost rănite grav, iar 56 au prezentat leziuni minore.
Autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului.
