Comuna Valea Doftanei se confruntă cu una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani, după ce patru furtuni puternice, încadrate la cod portocaliu, au lovit localitatea în ultimele două săptămâni. Potrivit primarului Lucian Costea, efectele fenomenelor meteorologice au afectat grav infrastructura, alimentarea cu apă și modul de viață al locuitorilor din cele două sate ale comunei.
„În ultimele două săptămâni au fost patru furtuni puternice, care au măturat și au distrus infrastructura în cele două sate, zonă cu zonă. Modul de viață al oamenilor a fost distrus, infrastructura, utilitățile, tot”, a declarat edilul.
Una dintre cele mai mari probleme este reprezentată de distrugerea drumurilor pietruite. Apele scurse de pe versanți au măturat porțiuni întinse de drum, lăsând în urmă pagube considerabile.
„Toate drumurile pietruite din cele două sate ale comunei au fost măturate și distruse de apele scurse de pe versanți. Este o lungime enormă de drumuri pietruite”, a precizat Lucian Costea.
Citește și: Dezastru după furtuna de azi-noapte în Valea Doftanei. Cele mai afectate zone-IMAGINI
În paralel, furtunile au afectat și sistemul de alimentare cu apă al comunei. Primarul spune că toate cele cinci captări de apă care deservesc cele două sate au fost distruse sau colmatate.
„O altă problemă gravă cauzată de furtuni este aceea că toate cele cinci captări de apă care alimentează satele comunei au fost afectate. Acum am început să refacem straturile de drenaj, dar este o operațiune de durată”, a explicat acesta.
Pentru a interveni rapid în zonele afectate, administrația locală a redirecționat fondurile destinate investițiilor către lucrările de refacere.
„Noi, ca primărie, am băgat toți banii de investiții în reparații, peste 4 milioane de lei. Însă, la o primă evaluare, pagubele se ridică la peste un milion de euro”, a afirmat primarul.
Edilul spune că a solicitat sprijin Consiliului Județean Prahova pentru refacerea infrastructurii afectate, în special a drumurilor județene.
„Am vorbit cu președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu, și l-am rugat să ne acorde sprijinul necesar în refacerea drumurilor județene. În această perioadă se fac centralizări care vor fi trimise către Guvern în vederea obținerii unor fonduri pentru situații de urgență”, a declarat Costea.
Primarul și-a exprimat însă îngrijorarea cu privire la posibilitatea ca fondurile necesare să nu fie disponibile.
„Cel mai rău este că suntem singuri. Problema este că aceste fonduri nu ar exista. De trei ani nu s-au mai alocat fonduri pentru situații de urgență”, susține edilul.
În opinia sa, administrațiile locale afectate de calamități au nevoie de un sprijin financiar mai consistent din partea statului.
„Guvernanții sunt rupți de realitate. Au bani pentru eficientizări energetice, pentru digitalizări, pentru panouri solare, dar pentru astfel de situații nu au bani”, a mai declarat primarul comunei Valea Doftanei.
În prezent, autoritățile locale continuă evaluarea pagubelor și lucrările de intervenție în zonele afectate, în timp ce locuitorii încearcă să revină la normal după două săptămâni marcate de fenomene meteo extreme.
