Un bărbat în vârstă de 35 de ani este cercetat pentru introducerea în țară de droguri de risc și de mare risc, precum și pentru trafic de droguri, după o acțiune desfășurată de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Ploiești și procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești. Anchetatorii au descoperit aproximativ 31 de kilograme de cannabis și 500 de grame de cocaină, iar suspectul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, cu sprijinul polițiștilor din cadrul serviciilor de combatere a criminalității organizate din Teleorman și Olt, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat cercetat pentru introducerea în țară de droguri de risc și de mare risc și trafic de droguri.
„Din cercetările efectuate a reieșit că persoana cercetată ar fi procurat droguri de risc (cannabis) și droguri de mare risc (cocaină) din alte state europene, pe care ulterior le-ar fi introdus în România în scopul comercializării.
La data de 13 iunie 2026, bărbatul a fost prins în flagrant delict, în municipiul Turnu Măgurele, județul Teleorman, în timp ce ar fi deținut asupra sa aproximativ 31 de kilograme de cannabis și 500 de grame de cocaină”, a precizat IPJ Prahova.
Potrivit anchetatorilor, în aceeași zi a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința suspectului. În urma verificărilor, au fost descoperite și ridicate mai multe bunuri susceptibile de a fi fost utilizate în activitatea infracțională.
„În baza probatoriului administrat, la data de 13 iunie 2026, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea persoanei cercetate, pentru 24 de ore.
La data de 14 iunie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a persoanei în cauză.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a anunțat IPJ Prahova.
