- Publicitate -

Podul din sudul Ploieștiului este un pericol public. Pompierii au intervenit, după ce s-au desprins bucăți din acesta

Joi seara, pompierii prahoveni au fost solicitați să intervină pentru asigurarea unei zone unde au căzut bucăți din tencuiala podului din zona Gara de Sud- Bariera București.

- Publicitate -

Conform ISU Prahova, în Ploiești a fost desfășurată o intervenție pentru degajarea unor elemente de construcție pe str. Democrației.

A fost vorba despre tencuială căzută de pe pod. Zona a fost balizată, iar pompierii au îndepărtat elementele desprinse.

- Publicitate -

Nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale.

Podul din sudul Ploieștiului este un adevărat pericol public de ani buni. Nimic concret nu s-a făcut până acum pentru demararea unor lucrări ample de consolidare, costurile fiind considerabile pentru astfel de lucrări. Nici alternative viabile de ocolire nu există, o eventuală deviere spre ”Podul de lemn” neputând suporta valori de trafic constant mari.

În mandatul fostului primar, Andrei Volosevici, în afara promisiunilor electorale, singura măsură penibilă a fost restricționarea vitezei de deplasare pe pod la 30 km/h, o limitare de care nimeni nu a ținut cont.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -