Tânărul în vârstă de 28 de ani care în această săptămână și-a atacat soacra pe o stradă din cartierul Vest din Ploiești a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Anchetatorii au stabilit și încadrarea juridică a faptei – tentativă la omor.
Vă reamintim că în seara zilei de luni, 27 aprilie, o femeie în vârstă de aproximativ 40 de ani a fost atacată cu un cuțit pe strada Erou Marian Moldoveanu de către un tânăr în vârstă de 28 de an. Bărbatul a înjunghiat-o de mai multe ori în zona capului, a feței și a gâtului.
Victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgențe Ploiești unde medicii au reușit să o stabilizeze. Bărbatul a recurs la acest gest nemulțumit de faptul că femeie nu este de acord cu relația pe care acesta o are cu fiica ei.
După comiterea faptei, agresorul a fost identificat și condus la sediul unității de poliție, iar în urma administrării probatoriului, la data de 28 aprilie 2026, s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată procurorului de caz în vederea luării unei măsuri preventive.
Totodată, polițiștii au procedat la evaluarea riscului, constatând existența unui risc iminent asupra vieții și integrității persoanei vătămate, fiind emis un ordin de protecție provizoriu, în condițiile legii.
Trebuire precizat că în data de 11 martie 2026 a mai fost întocmit un formular de evaluare a riscului privind aceeași persoană vătămată și același agresor, însă, conform răspunsurilor oferite de către victimă, la acel moment nu a fost constatat un risc iminent.
Tânărul de 28 de ani arestat preventiv pentru tentativă la omor
Instanța de judecată a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a tânărului vârstă d 28 de ani. Acesta este cercetat pentru tentativă la omor.
Solutia pe scurt: În baza art.224 C. proc. pen., art.223 alin.2 C.P.P., raportat la art.202 alin.1 C. P. P., coroborat cu art.226 alin.(2) C. proc. pen, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova în dosarul nr.2287/284/P/2026. Dispune arestarea preventivă a inculpatului BOTEA MARIUS, cercetat pentru comiterea unei tentative la “omor”, prev. de art.32 alin.1 rap. la art.188 alin.1 C. pen., cu aplicarea art.41 alin.(1) rap. la art.43 alin.(5) C. pen. pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 28.04.2026 până la data de 27.05.2026 inclusiv.
În temeiul art.230 alin.(2) C. pr. pen, dispune emiterea mandatului de arestare preventivă nr. 98/UP/28.04.2026 pentru inculpatul BOTEA MARIUS.
Administraţia locului de detenţie unde va fi încarcerat inculpatul va face aplicarea dispoziţiilor art.228 alin.(2)-alin.(6) C.pr.pen.
În baza art.275 alin.(6) Cod de procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 822 lei, rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Prahova.
În baza art.275 alin.(3) C.pr.pen.,cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 28.04.2026,ora 22:00.
