Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță care prevede o schimbare a modului în care sunt eliberate avizele pentru construcții.
Concret, se urmărește eliminarea blocajelor administrative, interzice limitarea depunerii dosarelor și obligă autoritățile să comunice avizele electronic și în termen. Aceste schimbări vin în contextul întârzierilor mari la proiectele finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și al riscului pierderii fondurilor europene.
Etapa de avizare a unui proiect, fie că vorbim despre un bloc, o școală, o rețea de apă sau un drum, trebuie să primească acorduri de la mai multe instituții. Aceste instituții activează în domenii cum ar fi: mediu, utilități, siguranță sau patrimoniu.
În lipsa acestor avize, autorizația de construire nu poate fi emisă. Procesul este adesea lung, impredictibil și, în unele cazuri, blocat de cerințe suplimentare care nu erau prevăzute clar în lege.
Una dintre cele mai importante schimbări este introducerea obligației ca toate solicitările, avizele, acordurile sau respingerile să fie transmise exclusiv prin mijloace electronice, chiar în ziua în care sunt emise. Mai exact, instituțiile nu mai pot întârzia comunicarea unui răspuns.
Beneficiarul află imediat dacă i se cer clarificări, dacă avizul a fost emis sau dacă documentația a fost respinsă.
Această regulă este gândită pentru a elimina situațiile în care dosarele rămân „în aer” și pentru a crea o dovadă clară a fiecărui pas din procedură.
