Dacă plănuiești o excursie în Spania, pe Costa del Sol, ar fi bine să iei în calcul și o zi la Gibraltar. Știu că este deja un obiectiv turistic foarte „bătut”, dar Gibraltarul are, cu siguranță, acel „ceva” care îl face special. Sigur, varianta cea mai la îndemână este o excursie cu un tur organizat din Malaga. Opririle sunt, cu siguranță, la fiecare obiectiv turistic de pe stâncă, așa că nu ai cum să ratezi prea multe. De obicei aceste tururi se fac dimineața și majoritatea au aceleași opriri în plan.
Noi, deși am mers la finalul lunii noiembrie, deci extrasezon, tot ne-am temut de aglomerație, așa că am ales să vizităm Gibraltarul mai târziu, după ora prânzului. Am plecat din Arcos de la Frontera, unde am avut cazarea, cu mașina închiriată până în Gibraltar. Am ajuns în jurul orei 13:00 și nu am avut nicio problemă în a găsi loc de parcare în parcarea cu plată de la granița dintre Spania și Marea Britanie. Da, decisesem să facem traseul pe jos, cu trei obiective mari: St. Michael’s Cave, Nelson Bridge și Skywalk.
Știu că Gibraltarul are mai multe puncte de atracție, dar noi am vrut să ne concentrăm pe ceea ce consideram că ne interesează. Știam oricum că de celebrele maimuțe aveam să dăm la tot pasul.
Trecerea graniței Spania – Marea Britanie
Așa cum se știe, Gibraltarul este parte a UK-ului. Așa că trecerea frontierei se face „cu acte în regulă”. Nu știu dacă se poate trece și cu cartea de identitate românească, noi, pentru siguranță, am avut pașapoartele, pe care le-am prezentat la control.
A urmat apoi traversarea aeroportului din Gibraltar. Senzația este incredibilă. Pur și simplu, atunci când nu decolează sau aterizează avioane, traversezi calea de rulare a aeroportului pentru a ajunge în oraș.
Citește continuarea pe www.vacanta-ta.ro.
