Șoferii implicați într-un accident rutier, care nu se prezintă la Poliție în termen de 24 de ore de la producerea evenimentului, riscă o amendă contravențională de până la 1.250 de lei și suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de 30 de zile.
Orice șofer implicat într-un accident rutier care a produs daune materiale sau vătămări corporale are obligația de a se prezenta la unitate de poliție pentru a declara incidentul, potrivit OUG 195/2002.
Conducătorii de vehicule implicați într-un accident de circulație în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor și/sau alte pagube materiale sunt obligați să scoată imediat vehiculele în afara părții carosabile ori, dacă starea vehiculelor nu permite acest lucru, să le deplaseze cât mai aproape de bordură sau acostament, semnalizându-le prezența.
Conducătorul auto implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat decesul sau rănirea unei persoane este obligat:
- să ia măsuri de anunţare imediată a poliţiei;
- să nu modifice sau să şteargă urmele accidentului;
- să nu părăsească locul faptei.
„Conducătorii implicați într-un accident auto trebuie să se prezinte la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de 24 de ore”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, pentru digi24.ro.
„Conducătorii vehiculelor care încheie o constatare amiabilă de accident, în condițiile legii, nu sunt obligați să se mai prezinte la o unitate de poliție”, a mai precizat acesta.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind circulaţia pe drumurile publice stabileşte obligaţiile legale ale fiecărei persoane în cazul producerii unui accident auto.
Astfel, accidentul de circulaţie este evenimentul care întruneşte cumulativ următoarele condiţii:
- s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori şi-a avut originea într-un asemenea loc;
- a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puţin unui vehicul sau alte pagube materiale;
- în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare.
