- Publicitate -

Cât te costă dacă ocupi locuri speciale din parcările cu plată

Chiar dacă o parcare este cu plată, asta nu înseamnă că, odată ce ai intrat și plătești, poți parca oriunde. Locurile destinate persoanelor cu dizabilități pot fi ocupate doar de către acestea. La fel și locurile destinate mașinilor electrice.

SGU Ploiești a pus în aplicare aceste reguli luni, 11 august 2025, în parcarea supraetajată de pe strada Cuza Vodă. Astfel, atât mașinile care ocupau locurile destinate persoanelor cu dizabilități, cât și cele care ocupau stațiile de încărcare a mașinilor electrice, li s-au blocat roțile.

- Publicitate -

Blocarea accesului la stațiile de încărcare destinate autoturismelor electrice poate avea consecințe neplăcute chiar dacă tariful de parcare a fost achitat corespunzător!

Acest lucru este valabil și pentru ocuparea fără drept a locurilor destinate persoanelor cu dizabilități!”, au scris pe Facebook reprezentanții SGU Ploiești.

- Publicitate -

Contactat de Observatorul Prahovean, Dragoș Măchițescu, directorul general al SGU, a precizat că în cazul unor asemenea ocupări abuzive ale locurilor de parcare, sunt blocate roțile autoturismului.

Taxele de deblocare a roților diferă. Astfel, pentru ocuparea unui loc destinat mașinilor electrice taxa de deblocare este de 145 de lei. Dacă a fost ocupat abuziv un loc destinat persoanelor cu dizabilități, taxa de deblocare este de 218 lei, a precizat directorul SGU.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

5 COMENTARII

  1. Taxele sunt derizorii.
    Orasul e plin de bombardieri, interlopi care parcheaza abuziv oriunde.
    Pe orice loc.
    Taxa corecta e de 500 lei per abuz.
    Si pentru ca acest serviciu sa fie operativ si eficient aș da 25% din incasari la salariatii care se ocupa de blocări.
    Taxele zise de Machitescu sunt de doi lei!
    Cine mai face munca voluntara azi in Ploiesti?😡😡

  2. Nu sunteți în stare sa aveți parcometre funcționale,am sesizat de aproape un an situația actuala și răspunsul a fost ca vor avea în curând aparate noi întrucât cele existente sunt defecte.
    Nici pana azi nu au rezolvat nimic

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -