- Publicitate -

Tradiții și superstiții de Sfântul Ilie

Duminică, 20 iulie 2025, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie. El este considerat, în credința populară, făcător de minuni și aducător de ploi. Sfântul Ilie este prezentat ca mergând pe cer într-un car cu roţi de flăcări, tunând şi lovind diavolii cu biciul de foc. Se mai spune că tot el este cel care poate provoca furtuni puternice.

Tradiții de Sfântul Ilie

Potrivit tradiţiei, în dimineaţa zilei de Sfântul Ilie, se culeg plante de leac, în special busuioc, și se pun la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări.

- Publicitate -

Până la sărbătoarea de Sf. Ilie nu se scutură merele și nici nu se bat unele de altele, căci se fac furtuni mari, tunete, fulgere și piatră.

E considerat belșug să scuturi mărul în ziua de Sf. Ilie și măcar două mere de sunt, să chemi copiii în grădină și să le dai de pomană

- Publicitate -

Dacă în noaptea dinspre Sfântul Ilie fetele tinere visează cânepă verde, acesta este semn că se vor mărita cu bărbați tineri şi frumoşi. Dacă visează cânepă uscată, se zice că se vor mărita cu oameni bătrâni.

În trecut, de Sfântul Ilie, erau adunate plantele întrebuinţate la vrăji şi farmece. Femeile duceau în această zi busuioc la biserică, pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc, iar cenuşa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice, atunci când copiii lor făceau bube în gură.

Tot de Sfântul Ilie se strânge mierea din stupi, se duc fagurii la biserică spre binecuvântare şi se împart de pomană.

- Publicitate -

Superstiții de Sfântul Ilie

Se spune în popor că diavolii se ascund mai mult în lemnul de carpen, de aceea acest lemn nu este folosit în gospodărie şi e bine să nu se ascundă nimeni sub un carpen, pe vreme de furtună.

Dacă în ziua de Sfântul Ilie este furtună, nu trebuie să se deschidă nici uşile nici geamurile caselor, ca nu cumva să se ascundă vreun diavol ce fuge de furia Sfântului.

În unele zone din Moldova, se mănâncă grâu nou fiert, cu miere. Dacă grâul nu a fost treierat până în ajunul sărbătorii de Sfântul Ilie, femeile îşi pun hainele de sărbătoare şi merg să secere câţiva snopi de grâu pe care apoi îi scutură de boabe, pisează grâul şi îl fierb pentru a-l consuma cu miere.

- Publicitate -

În alte zone se mănâncă fructe proaspete, pentru a fi sănătos tot anul ce va urma.

Merele nu se consumă decât după ce au fost duse la biserică. Se spune că acela care muşcă din măr înainte de a fi sfinţit va avea parte după moarte numai de mere şi, când va dori să le atingă, vor dispărea. Merele sfinţite vor deveni de aur pe lumea cealaltă.

Se crede că, dacă tună de Sântilie, toate alunele vor seca, iar fructele din livezi vor avea viermi. în această zi nu se lucrează de teama pagubelor (trăsnete, ploaie, grindină).

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -