Arhitectul șef al Ploieștiului, Veronica Rădună, a fost demis de primarul Mihai Polițeanu. Informația a fost confirmată de edil, în exclusivitate pentru Observatorul Prahovean.
Invitat în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE de luni, 2 iunie, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a declarat că Veronica Rădună nu va mai fi arhitectul șef al Municipiului.
”I-am cerut de patru luni un regulament de urbanism pentru a putea transforma centrul Ploieștiului într-unul modern și… nimic! Vrem să scăpăm de săli de jocuri de noroc și second hand-uri” a declarat Polițeanu.
Reamintim că Veronica Rădună a fost transferată de la Primăria Mizil la Primăria Ploiești. Se întâmpla în anul 2020, în mandatul fostului primar, Adrian Dobre.
Ulterior, Tribunalul Prahova și Curtea de Apel Ploiești au declarat ilegal transferul. Acesta a fost contestat în instanță de Agenția Naționale a Funcționarilor Publici.
În cele din urmă, în mandatul următorului primar, Andrei Volosevici, Primăria Ploiești a organizat un alt concurs, care a fost ocupat tot de Rădună.
Potrivit ultimei declarații de avere, Rădună are trei terenuri, un apartament, două case, trei autoturisme. A câștigat din salariul de arhitect șef 118.675 lei/an (net) la care se adaugă 5860 lei ca expert judiciar la Birou individual care îi poartă numele.

Sunt destui designeri talentați care pot contura un centru modern.Doamna a avut treaba cu terenurile probabil.
Oraşul Ploieşti este un dezastru, o ruină şi în continuare alte clădiri o să ajungă ruine. Legănul petrolului românesc a rămas cu aceeaşi imagine lăsată de epoca „de aur” , singura schimbare în 40 de ani fiind aspectul de ruină şi „mall-urile”(care sunt investiții private). Alte oraşe din țară s-au modernizat, au atras investiții private, au o imagine mai actuală, în Ploieşti…s-a făcut NIMIC, în 40 de ani. Mă întreb dc a fost nevoie de un post de arhitect…care ar trebui să aibă o viziune urbanistică a oraşului, nu?! să fi contribuit la o schimbare în bine a acestuia. Nu doar să pună nişte semnături pe proiectele de vile care s-au construit pe la marginea oraşului, sau pe aprobările de demolări ale tuturor fabricilor, pentru vânzare la fier vechi. Ploieşti e urãt, vechi, neîngrijit, retrasat şi ruinat. Arhitectul acesta nu are o echipă cu care să acceseze fonduri europene şi să renoveze clădirile de patrimoniu arhitectural?!
Da. Dar se va prezenta vreunul la concurs?! Greu de zis. Aproape de zero posibilitatea. Le doresc succes.
Este de o incompetență crasă, dar nu este de mirare. De-a lungul anilor Primăria Ploiești a adus ca arhitecte șefe doar inapte profesional, care nu au făcut altceva decât să distrugă familii și să târască Primaria prin tribunale pe banii contribuabililor, iar daunele în urma proceselor pierdute în instanță, tot din banii oamenilor. Rușine să vă fie!!!!
👏
Una din deciziile foarte bune ale domnului primar. Curățenia trebuie să continue și cu alte persoane.
🫡
Doamna era un ….comentariu cenzurat din cauza acuzatiilor neprobate
Centru orasului Ploiesti poate fi refacut cu o conditie: sa se demareze si sa se realizeze intrarea-iesirea din orasul Ploiesti spre Targoviste, altfel „nefacem ca facem ceva”, dar nu facem decat „praf in ochii ploiestenilor” aruncati de actualul Primar care pune flori, tunde iarba, face shouri, etc, dar esentialul NU, fiindca banii sau cheltuit! Rusine!