Ridicată la jumătatea secolului al XIX-lea, „Casa cu prăvălie Ilie Lumânărarul”, considerată monument istoric, a dispărut de pe harta Ploieștiului. Imobilul, situat în apropierea Halelor Centrale din Ploiești și aflat în stare avansată de degradare, s-a prăbușit sub privirile autorităților. Puțini știu, însă, că a existat intenția de a realiza, în acest imobil, o secție muzeală în memoria scriiitorului Ion Luca Caragiale.
Casa cu prăvălie Ilie Lumânărarul, care a fost situată pe strada George Coșbuc, în apropiere de piața Halelor Centrale, a fost una dintre cele mai vechi imobile din Ploiești.
Construcția realizată în perioada 1830 – 1840, a fost inclusă pe lista monumentelor istorice și, foarte important, de istoria imobilului se leagă faptul că aici a locuit, în copilărie, pentru scurtă perioadă de timp, marele scriitor Ion Luca Caragiale.
Cunoscută drept „Casa cu prăvălie Ilie Lumânărarul”, după Revoluție, imobilul a fost inclus pe lista monumentelor istorice. De altfel, locuința, cu parter și etaj, era reprezentativă pentru tiparul caselor de negustori.
La parter era prăvălia și un gang de acces, în timp ce la etaj erau amenajate două camere extrem de mici. Se presupune însă că arhitectura construcției ar fi fost cu totul alta, iar teoria era susținută de faptul că la etaj exista și o ușă pentru exterior, deși clădirea nu avea balcon.
Multă vreme, după Revoluție, parterul imobilului a fost închiriat de o firmă de pompe funebre. Mulți spun că își amintesc că această clădire s-a prăbușit în 2006. Adevărul este însă cu totul altul, cel puțin conform documentelor care se regăsesc în arhiva publică a Consiliului Județean Prahova.
„Greu” de salvat
La începutul anilor 2000 au fost primele tentative pentru salvarea clădirii, încercare reluată de Consiliul Județean Prahova în 2008, în lipsa unor acțiuni ale municipalității care s-a poticnit în faptul că acest imobil se afla în proprietate privată.
Tema salvării clădirii a fost preluată de Consiliul Județean Prahova, care a constituit, prin hotărâre, inclusiv constituirea unei comisii de cercetare prealabilă a Consiliul Județean, din care făceau parte și reprezentantul secretariatului asigurat de Direcţia de Amenajarea Teritoriului, Urbanism şi Gestiunea Localităţilor.
Comisia s-a întrunit în primăvara anului 2008, dată la care s-a propus elaborarea unui Studiu de Fezabilitate pentru stabilirea valorii estimate a lucrărilor necesare.
La acea dată, clădirea avea funcţiunea de locuinţă în ciuda faptului că se afla într-o stare avansată de degradare, și era proprietate particulară.
Propunerea viza exproprierea pentru cauză de utilitate publică a imobilului de către Consiliul Judeţean Prahova, în vederea înfiinţării unei secţii muzeale în memoria scriiitorului Ion Luca Caragiale – secţie ce ar fi urmat să fie administrată de Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, în încercarea de a salva monumentul istoric
Pe 30 mai 2008 a fost realizat și un proiect de hotărâre pentru declararea de „utilitate publică de interes local judeţean obiectivul „Casa cu prăvălie Ilie Lumânărarul” situat în municipiul Ploieşti, str. George Coşbuc, nr.16, în vederea amenajării unei secţii muzeale în memoria scriitorului Ion Luca Caragiale”, iar expropriator urma să fie Consiliul Județean Prahova, în lipsa interesului manifestat de municipalitate.
Din păcate, planurile Consiliului Județean Prahova nu s-au mai materializat. La scurt timp, Casa lui Ilie Lumânărarul s-a prăbușit sub privirile neputincioase ale autorităților locale, iar proiectul de hotărâre al Consiliului Județean Prahova nu și-a mai avut rostul.
Proiectul de hotărâre al Consiliului Județean Prahova din 30 mai 2008
În temeiul prevederilor art.97 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Art.1. Se declară de utilitate publică de interes local judeţean obiectivul „Casa cu prăvălie Ilie Lumânărarul” situat în municipiul Ploieşti, str. George Coşbuc, nr.16, în vederea amenajării unei secţii muzeale în memoria scriitorului Ion Luca Caragiale.
Art. 2. Expropriator este Judeţul Prahova.
Art.3. Direcţia Juridic Contencios şi Administraţie Locală, Direcţia de Administrare Reţea Drumuri şi Clădiri şi Direcţia Amenajarea Teritoriului, Urbanism şi Gestiunea Localităţilor vor aduce prezenta hotărâre la cunoştinţa persoanelor interesate.
Ploieşti, 3o mai 2oo8 – Nr.063
Sincer, bine ca nu mai exista acea „daramatura” care pe langa faptul ca zgaria intr-un mod neplacut retina, mai si reprezenta un pericol public. Rau am ajuns daca acea constructie era reprezentativa orasului fiind monument istoric, dar e de inteles intr-un fel , datorita lipsei acute a unor cladiri/monumente istorice veritabile.
Părerea mea este că trebuie recuperat cu orice preț. Este istoria noastră care se pierde. Nu sunt ploieștean, dar este și istoria mea. Pentru a vedea valoarea acestor lucruri ai nevoie de o cultură. Vezi o cuțitoaie și știi viața dulgherului, vezi niște foale și vezi viața fierarului, vezi o ie si iti imaginez cum arăta viața țăranului, a precupețului, a boierului și tot așa. Coliba acoperită cu corzi de vie, din viața paznicului viticol, un saitroc din viața căutătorilor de aur, o mresje pescărească, o căruță specială pentru butoaie, un lemn cioplit din viața pastorală, o clădire din viața negustorilor, o clădire din viața plugarilor, un felinar din viața ceferiștilor. Avem din plin de unde sa scoatem valori. De la munte, la mare, delta, ses, vanatoare, pescuit, religie, agricultura, viticultura, teatru, armata, folclor, apicultura, s.a. Nici adultii nu mai stiu ce inseamna o turma. Doar carne la casoleta. Au disparut turmele si cirezile. Mainstie cuneva de turmele de porci? Ia incercat sa va imaginati 200 de porci racorindu-se într-un lac in inima padurii, sau traversand un rau manati de porcari? Sunetul, mirosul.. reusiti? Ce sa tevastepti de la un parvenit ce nici nu stie si nici nu il intereseaza nici pentru el, nici pentru altii, doar sa ii fie lui bine. Valoarea nu este dată de obiectul în sine, invechi, ruginit, dărăpănat ci de tot ce reprezintă el, în spatele lui, de ceea ce nu se vede. Este doar un simbol. Doar un om cult poate vedea adevărata valoare acestui simbol. Un parvenit nu vede valoarea și nici nu ar trebui să aibă dreptul la cuvânt.
Aceste lucruri sunt identitatea noastră națională, este viața noastră, este istoria noastră. Suntem aici de mii de ani și dacă pierdem aceste lucruri, ajung alte națiuni să ne spună care este istoria noastră să spună că nu a fost aici, că am venit de pe lună ca ei. Cine ataca asemenea simboluri naționale trebuie judecată la trădare de țară și aspru pedepsit. Sa puna mana sa invete si sa ne respecte.
Felicitări pentru comentariu, este un omagiu implicit adus trecutului, cu formele sale diverse de viață, cu meșteșuguri tradiționale care au rânduit existența multimilenară a românilor, fixând în istorie identitatea. În România nu doar aceste forme de viață rurală și urbană, cu lumea negustorilor și a micilor meseriași, dar și clădiri de epocă ce au aparținut unor demnitari din epoca anticomunistă, dar și cetăți dacice răspândite pe întreg teritoriul românesc. Se dorește a fi uitat trecutul, a fi ștearsă istoria românilor, aceasta se vede și din noile planuri cadru din învățământul preuniversitar, care elimină studiul istoriei românilor, al geografiei la clasele a XI-a și a XII-a, al limbii latine la toate clasele liceale.
A crește generații de copii fără a-i apropia de trecutul istoric și cultural al propriei țări este un act extrem de periculos. Aici trebuie intervenit cu tărie, pe toate planurile.