Zeci de fântâni din Prahova au apa nepotabilă. La solicitarea Observatorului Prahovean, Direcția de Sănătate Publică Prahova a prezentat lista localităților unde rezultatul analizelor atestă faptul că apa nu este potabilă.
În plin sezon de secetă, apa din zeci de fântâni publice din Prahova nu este conformă din punct de vedere tehnico-sanitar și nu respectă normele igienico-sanitare.
Direcția de Sănătate Publică Prahova confirmă faptul că, în urma monitorizărilor efectuate, rezultatul analizelor certifică faptul că apa din multe fântâni nu este potabilă.
Ce spune DSP Prahova despre apa nepotabilă din fântânile din Prahova
„Monitorizarea calității apei din sursele locale (fântâni publice etc) se realizează de către Direcția de Sănătate Publică teritorială în conformitate cu HGR 971/2023 iar unitatea administrativ teritorială asigură finanțarea acestei monitorizări precum și măsurile necesare pentru asigurarea calității apei din aceste surse.
Motivele pentru care apa furnizată din fântânile publice, care în urmamonitorizării calității acesteia, nu se încadreză în parametrii de potabilitate sunt următoarele:
- fântânile publice nu corespund din punct de vedere tehnico-sanitar și nu respectă normele igienico-sanitare prevăzute de Ord. M. S. nr. 119/2014 (nu au acoperiș, nu sunt prevăzute cu capac, nu au perimetre de protecție amenajate în pantă, cimentate sau pavate), nu se efectuează dezinsecția lor cu substanțe clorigene
- existența surselor de poluare în vecinătatea acestor fântâni
- exploatarea /întreținerea deficitară a acestor fântâni”, se arată în răspunsul DSP Prahova
Lista localităților unde apa din fântâni NU este potabilă
DSP Prahova a prezentat, la solicitarea Observatorulph.ro, lista localităților din județ în care a avut loc monitorizarea apei din fântâni, iar calitatea apei nu s-a încadrat în parametrii de potabilitate.
- Dumbrăvești (sat Mălăeștii de Jos)
- Boldești Scăeni (Seciu)
- Lipănești (Lipănești, Satu Nou, Șipotu)
- Valea Călugărească (Vârfuri, Nicovani)
- Râfov (Moara Domnească, Sicrita)
- Drăgănești (Hătcărău, Belciug)
- Tătaru (Tătaru, Podgoria, Siliștea)
Citește și: Localitatea din Prahova unde oamenii duc dorul apei de la robinet. „Cumpărăm apă din localitățile vecine!”
- Albești – Paleologu (Vadu Părului)
- Colceag (Parepa Rusani)
- Câmpina
- Poiana Câmpina (sat Ragman, Bobolia)
- Măgureni (Măgureni, Lunca Prahovei, Cocorăștii Capii)
- Bertea (Bertea)
- Ștefești (Ștefești, Scurtești)
- Posești (Târlești, Posești Pământeni, Nucșoara)
Citește și: Localnicii din Surani stau fără apă potabilă de mai bine de trei săptămâni (VIDEO)
- Izvoarele (Izvoarele, Homorâciu – strada Colț, Malu Vânăt)
- Predeal – Sărari (sat Tulburea)
- Bătrâni (Bătrâni)
- Provița de Sus (Izvoru, Provița de Sus, Plaiu)
- Provița de Jos (Provița de Jos, Drăgăneasa)
- Salcia (Salcia)
- Lapoș (Lapoș)
Citește și: Efectele ploilor torențiale și viiturilor din Prahova. Lista localităților unde a fost oprită apa din cauza turbidității crescute
- Chiojdeanca (Chiojdeanca, Nucet, Trenu)
- Tomșani (Loloiasca)
- Vadu-Săpat (Vadu-Săpat, Ungureni)
- Sângeru (Tisa, Mureșu Mare, Sângeru)
- Boldești – Grădiștea (Boldești, Grădiștea)
Obligați să-și cumpere apă de la magazine
Mai grav este faptul că mulți dintre locuitorii județului nu au nicio altă sursă de apă, având în vedere numeroasele întreruperi în furnizarea apei la robinete, fie din cauza secetei, fie a turbidității crescute în urma ploilor, fie din cauza avariilor de pe rețelele de alimentare sau avariilor electrica.
Luni, Hidro Prahova, operatorul regional, a anunțat întreruperi în furnizarea apei, în anumite intervale orare, în mai multe localități din județ, respectiv la Bușteni, Comarnic, Gherghița, Telega, Ciorani, Urlați, Mizil, Baba Ana și Telega.



