Candidatul PNL la Primăria Ploiești, Bogdan Nica, a postat pe pagina sa de Facebook un apel către ploieștenii care vor participa la alegerile locale din 9 iunie.
”Am vești bune pentru toți ploieștenii
Avem mai puțin de o săptămână până la ziua votului. Pentru că mulți dintre voi m-au întrebat și mă întreabă ”ce șanse avem?”, este momentul să vă anunț că da, avem prima șansă.
Toate cercetările sociologice făcute în Ploiești mă poziționează pe una dintre primele două poziții 😊 în intenția de vot.
Este ceva cât se poate de firesc. Sunt candidatul PNL, susținut de acea echipă care a pus umărul la scrierea și semnarea acelor contracte de peste 180 de milioane de euro care puteau schimba definitiv în bine viața în Ploiești.
Am cea mai mare experiență managerială și cei mai mulți susținători.
Suntem 9 contracandidați ai primarului în funcție. Este foarte important să știi că dacă vrei să-l votezi pe oricare dintre ceilalți 8, votul tău este, în fapt, un vot pentru Andrei Volosevici.
Este nevoie de unire, înțelegere și deschidere pentru a redresa orașul și a construi orașul pe care ni-l dorim cu disperare, ca cetățeni ai unei comunități puternice.
Eu, candidatul PNL Bogdan Nica, sunt acel lider care a arătat că poate conduce o astfel de echipă. Prin ce am făcut la Spitalul Județean am arătat că pot gestiona cu succes situații de criză profundă, cum e cea în care aruncat orașul nostru primarul zero și clica lui aflată temporar la butoanele PSD.
Îți pasă de Ploiești? Contează în ce mediu ne creștem copiii?
Ei bine, indiferent dacă ești de la PSD, USR, AUR, oricare altă formațiune politică sau independent, matematica votului util este cât se poate de clară: singurul vot care contează este cel pentru Bogdan Nica, PNL, poziția 1 pe buletinul de vot.
Pe 9 iunie votează cu cap și, împreună, putem construi orașul pe care îl merităm.
Cu respect,
Al dumneavoastră, Bogdan Nica”
Cod AEP 21240015
