- Publicitate -

Un arbore masiv s-a prăbușit în curtea Liceului Sf. Apostol Andrei din Ploiești. Doar norocul a făcut să nu fie victime

Luni după amiază, în jurul orei 17.20, un copac s-a prăbușit în curtea Liceului Tehnologic de Servicii ,,Sfântul Apostol Andrei” Ploiești. Unitățile de învățământ sunt administrate de municipalitatea ploieșteană, însă procedurile care să evite asemenea situații sunt foarte complicate.

Din fericire, incidentul produs în curtea liceului ploieștean nu s-a soldat cu victime. Se putea produce o tragedie, care în mod normal putea fi evitată.

- Publicitate -

Copacul căzut în curtea liceului Sf Apostol Andrei va fi tăiat și ridicat în cursul zilei de mâine de către angajații SGU Ploiești. Aceștia nu pot însă să intervină decât dacă au o comandă fermă de la RASP, după solicitarea Direcției Tehnic-Investiții din cadrul Primăriei Ploiești.

Contactat de Observatorulph.ro, directorul SGU, Dragoș Măchițescu, a declarat: ”Vom degaja zona, mâine de dimineață. Din păcate, noi nu putem să intervenim în astfel de situații, fără o comandă fermă. Așa sunt procedurile.

- Publicitate -

Ar putea fi mult mai simplu dacă municipalitatea le-a simplifica. Noi am putea face evaluări și intervenții rapide unde se impune, dacă ar exista un mecanism procedural eficient. Am putea preîntâmpina astfel de situații care pot genera tragedii.”

Citește și:

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

- Publicitate -
- Publicitate -

Sondajul Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Voxpublica

Muzică şi culoare, lumină şi PUTOARE la Ploieşti

Weekendul acesta a fost unul plin de evenimente la...

Lumina Noctis la Ploiești: Cum a fost în prima seară

Vineri, 31 octombrie 2025, de la ora 20:00, Palatul...

Ce faci dacă simți miros de gaze în casă sau bloc? Începe stresul!

Explozia din blocul din cartierul bucureștean Rahova a produs...
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -