- Publicitate -

Trafic închis pe Bulevardul Independenței din Ploiești. Circulația mijloacelor de transport în comun, întârzieri de până la 27 de minute

Un cititor al Observatorulph.ro a reclamat că informațiile de pe panourile privind transportul public în comun nu au fost actualizate în momentul în care s-a trecut la ora de vară. Directorul adjunct al TCE Ploiești, Raul Petrescu, susține însă că mijloacele de transport în comun au întârzieri ca urmare a devierii traficului de călători.

Un cititor al Observatorulph.ro a reclamat faptul că panourile informative nu au fost actualizate în momentul în care s-a trecut la ora de vară.

- Publicitate -

„TCE, care nu a schimbat, nici dupa 6 zile, ora. Problema e ca nu corespunde programul de la o ora la alta, in graficul lor. Pe panou e minus o oră”, ne-a scris cititorul Observatorulph.ro.

Contactat telefonic, directorul adjunct al TCE Ploiești, Raul Petrescu, susține că panourile informative amplasate în stațiile de transport au fost actualizate, însă au apărut diferențe între ora afișată și ora de sosire a mijlocului de transport în stație, ca urmare a devierii traficului de pe Bulevardul Independenței.

„Panourile informative au fost actualizate, însă au fost înregistrate niște întârzieri ca urmare a devierilor de traseu, după începerea lucrărilor de pe Bulevardul Independenței. Întârzierea maximă a fost de 27 de minute.

Panourile informative au fost UPdatate. Există doar o parte foarte mică de compostoane care nu a fost actualizată la ora de vară, însă acest lucru se va realiza în cursul zilei de astăzi”, ne-a precizat Raul Petrescu, directorul adjunct al TCE Ploiești.

Trafic închis pe Bulevardul Independenței. Circulație rutieră paralizată pe mai multe străzi din Ploiești

Reamintim faptul că, luni, traficul rutier a fost blocat pe Bulevardul Independenție, pe tronsonul Muzeul de Artă – Statuia Radu Stanian.

- Publicitate -

Măsura a venit la pachet cu devierea circulației pe alte artere, fapt care a generat cozi interminabile pe anumite străzi.

Citește și: Circulația rutieră în centrul și sudul Ploieștiului, paralizată de închiderea Bulevardului Castanilor pentru reparații

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

1 COMENTARIU

  1. Bine ca la controale vin cu voioșie și plăcere, fără veste și cu chef sa taxeze inclusiv femei amărâte trecute de 80 de ani pentru un bilet de 2,5 lei (printre cele mai scumpe din România) , cu compostoare stricate peste compostoare stricate, dar nu sunt în stare sa facă un amarat de update cu orele la niște panouri electronice. Ca doar deh, Ploiești e cât Madridul și avem sute de panouri peste tot pe străzi și nu au săracii timp vezi-doamne sa facă ceva acolo. Eu unul zic sa va mai interesați puțin de viata lor și sa le mai faceți ceva articol în plus despre ei. Unul „foarte drăguț” , nu ar strica.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -