- Publicitate -

Ministerul Educației cere școlilor să plătească integral elevilor bursele sociale pe luna septembrie: „Nu există nicio reducere a acestor burse în nicio lună a anului școlar”

După scandalul burselor de merit acordate chiar și pentru medii sub 2, un nou scandal ia amploare în rândul părinților și elevilor. Sute de beneficiari ai burselor sociale din Prahova au reclamat faptul că, pe luna septembrie, au primit mai puțini bani. Motivul tăierilor a fost, după cum au precizat cei din Comisia de management a burselor de la Colegiul„ Spiru Haret” din Ploiești, faptul că „perioada 1.09.2023- 10.09.2023 nu apare ca perioadă de vacanță. Lucru infirmat de Ministerul Educației care obligă acum școlile să achite integral bursele pe luna septembrie. 

Sute de elevi din Prahova, beneficiari ai burselor sociale, au reclamat faptul că, pe luna septembrie, în loc să primească suma de 300 de lei, în cont le-au fost virați doar 215 lei.

- Publicitate -

Motivul? Secretariatele școlilor nu au considerat perioada 1.09 -10.09 ca fiind perioadă de vacanță școlară. Motiv pentru care bursierilor le-au fost tăiați 85 de lei, dreptul bănesc pe septembrie.

Asta în condițiile în care, bursa socială NU este condiționată de perioada vacanțelor școlare, ea poate fi cumulată bu bursa de merit, ori cea de excelență, singura condiție impusă fiind aceea ca elevii să nu aibă mai mult de 20 absențe nemotivate/an.

- Publicitate -

Citește și: Sute de elevi de la Colegiul „Spiru Haret” din Ploiești reclamă tăierea burselor sociale. Reacția conducerii: „Perioada 1 – 10 septembrie NU apare ca perioadă vacanță școlară”

În urma numeroaselor sesizări, Ministerul Educației a intervenit și a cerut tuturor unităților de învățământ să achite integral bursa socială pe luna septembrie.

Florin Lixandru, secretar de stat la Ministerul Educației: „Nu există nicio reducere a acestor burse în nicio lună a anului școlar 2023-2024. Unii contabili și secretare de școli au calculat bursa socială greșit, începând din 11 septembrie, când a început școala, cu toate că bursa socială se acordă pe toată durata anului școlar adică din 01.09.2023 și până la 31.08.2024. Este o interpretare greșită a metodologiei”.

În aceste condiții, obligația școlilor este să facă solicitare către Inspectoratul Școlar pentru a le fi virată diferența de bani, astfel încât, în decembrie, elevii să primească odată cu bursa pe noiembrie și diferența de bani care le-a fost tăiată pe luna septembrie.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -