- Publicitate -

Cum arată Târgul de Crăciun de la Craiova. La Ploiești, primăria va monta câteva căsuțe în zona centrală

Târgul de Crăciun de la Craiova și-a deschis, ieri, porțile, înregistrând deja un număr impresionant de vizitatori. În schimb, Primăria Ploiești nu a anunțat organizarea unui astfel de târg, însă surse din administrație au confirmat pentru Observatorul Prahovean că vor fi amplasate câteva căsuțe pentru comercianți în zona centrală – pasajul pietonal Nichita Stănescu.

Primăria Craiova a inaugurat, ieri, ediția 2023 a Târgului de Crăciun. Premiat de două ori la nivel european, Târgul de Crăciun va fi deschis până pe 2 ianuarie 2024, în patru zone din municipiu – Centrul Vechi, Piaţa William Shakespeare, zona Doljana şi Piața Mihai Viteazul, acolo unde vizitatorii o pot întâlni pe Crăiasa Zăpezii, se pot urca în cea mai mare roată panoramică din România sau îşi pot face poze la căsuțele unicat, magic pictate de artişti plastici.

- Publicitate -

Potrivit unui comunicat al Primăriei Craiova, Tema principală a Târgului de Crăciun din acest an este croită în jurul poveștii Crăiasa Zăpezii din Piața Mihai Viteazul, unde totul este decorat până la cele mai mici detalii în culori alb-turcoaz.

”Anul acesta va fi un târg de poveste, avem foarte multe noutăți pentru fiecare zonă a târgului, cu elemente, culori și figurine diferite – pe tematica din piața respectivă” au promis organizatorii. Tot la Craiova a fost montată cea mai mare roată care poate fi văzută anul acesta în România. Are 40 de metri înălțime, 200 de mii de leduri, o capacitate de 140 de persoane și provine din Olanda”, a declarat Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei.

Vizitatorii vor avea ocazia să-și cumpere tot felul de produse specifice sezonului, de la cei peste 70 de comercianți din Craiova şi din toată țara: mâncare tradițională, jumări, brânzeturi, vin fiert, cozonaci, gogoși, waffles, burgeri, churros, stroh, turtă dulce, decorațiuni și cadouri lucrate hand-made, globuri, coronițe etc.

- Publicitate -

”Cu decorațiuni uimitoare, un brad uriaș, patinoar, concert, ateliere creative, carusel, personaje de poveste, căsuțe spectaculoase și cu cele mai frumoase luminiţe de Crăciun din Europa, Craiova oferă cea mai frumoasă atmosferă de sărbători pentru familie” au transmis reprezentanții primăriei.

Târg de Crăciun, improivizat de Primăria Ploiești înm zona centrală

La Ploiești vom avea un târg de Crăciun improvizat în zona pasajului pietonal Nichita Stănescu din centrul orașului. Deși Primăria nu a furnizat informații oficiale privind organizarea târgului, surse din instituție au confirmat pentru Observatorul Prahovean că vor fi amplasate câteva căsuțe pentru comercianți, iar în zona fântânii arteziene va fi amplasată o scenă.

Orășelul Copiilor, organizat pe șestache la Parcul Municipal Vest

Reamintim că Orășelul Copiilor va fi amenajat în parcarea Parcului Municipal Vest, după ce trei comercianți au depus cereri la primărie. Detalii aici: Orășelul Copiilor ar urma să fie organizat la Parcul Municipal Vest din Ploiești – SURSE

Fără bani de beculețe la Ploiești

Nici măcar pentru iluminatul festiv de sărbători nu sunt bani la Ploiești. În bugetul alocat pentru închirierea și montarea beculețelor sunt fix 13 lei, iar la ultima ședință, consilierii locali au votat alocarea de bani pentru plata iluminatului public și deszăpezire. Detalii aici: Nu sunt bani pentru beculețe de sărbători la Ploiești. În acest context, singura șansă ca ploieștenii să beneficieze de iluminat ornamental este ca primăria să atragă sponsorizări, însă timpul este foarte scurt pentru ca acest serviciu să devină funcțional până la 1 Decembrie, data la care se aprindeau beculețele la Ploiești.

- Publicitate -

Cum arată Târgul de Crăciun de la Craiova

 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

2 COMENTARII

  1. Ploiestiul cel mai bogat judet din tara a ajuns de rasul țarii ,cu un primar care ne a falimentat si care a pierdut 70 milioane de euro fonduri europene nu se pot monta nici macar beculete de sarbatori,un circar incompetent asta este Volosevici,felicitari angajatilor primariei,va invitam prin orasele tarii la targuri de craciun adevarate,rusineeee….

  2. Sper ca aceste sarbatori pe care ne pregatim sa le petrecem in beznă sa ne faca sa ne trezim si sa ne convinga, daca mai era nevoie, ca este o nevoie uriașă de schimbare. Iar schimarea trebuie să înceapa cu omul care ne-a batjocorit acești 4 ani, care acum incearca să se deghizeze in ROȘU-si nu in Mos Crăciun, pentru a ne mai fura alti 4 ani din viata si de evolutie. Soutia nu vine din partide. E in oameni inteligenti si onesti. Ne trebuie o schimbare radicala, ceva diferit de tot ce a fost pana acum, de partidele care ne-au sufocat. Ne trebuie empatie, dinamism, initiativa, disciplina, proiecte pe bani europeni prin propuneri avangardiste, cu solutii rapide si complexe, care sa reduca distanta fata de lumea civilizata.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -