Studenții de la Universitatea Petrol – Gaze Ploiești vor beneficia de noi facilități pentru transportul în comun asigurat de TCE.
Ieri, în ședințșa Consiliului Local Ploiești, a fost adoptat noul regulament de acordare a facilităților la transportul public local.
- Publicitate -
Potrivit hotărârii, studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență în instituțiile de învățământ acreditate, care domiciliază în Ploiești sau care frecventează o unitate de învățământ superior din Ploiești vor beneficia de noi facilități.
Astfel, studenții vor beneficia de tarif redus cu 90% pe mijloacele de transport în comun ale TCE Ploiești pe tot parcursul anului calendaristic, până la împlinirea vârstei de 30 de ani.
- Publicitate -
Diferența, de 10%, va fi suportată de fiecare student care beneficiază de această facilitate.
