Prezent la Ploiești, George Simion, președintele AUR, nu a ocolit subiectul legat de nesubvenționarea gigacaloriei pentru apa caldă. La rândul său, cu privire la nesubvenționarea gigacaloriei pentru apa caldă, Adrian – George Axinia, deputatul AUR, susține că „telecomanda este la domnul primar”.
Președintele AUR, George Simion, a ajuns la Ploiești cu o oră mai târziu față de ora anunțată, pe motiv că a fost invitat să dea o declarația la Poliție, pe tema unei reclamații făcute pentru o filmare din 2020.
Scopul vizitei a fost continuarea derulării, inclusiv în Ploiești, a campaniei privind oferirea de ghiozdane pentru copiii din clasele I – IV, campanie derulată la nivel național.
Lipsa subvenției la apă caldă, motiv de critici: „Din punctul nostru de vedere telecomanda este la domnul primar”
„Eu văd că gigacaloria este subvențională, și nu cu puțin, de primarul Bucureștiului, dintotdeauna, și în multe alte mari municipii, iar ce se întâmplă sub administrația Volosevici, sub votul cumva nepăsător din Consiliul Local Ploiești și faptul că s-ar putea să intre iar ploieștenii cu problema termiei și niște prețuri pe care nu și le vor putea permite nu mă face decât să fac un apel la responsabilitate”, a susținut George Simion, președintele AUR.
Citește și: Când ar putea fi reintrodusă subvenția la apă caldă a ploieștenilor de la bloc
„Are linie directă cu domnul Ciolacu. Din câte știu eu, pentru garantarea acestei subvenții este nevoie de o sumă suplimentară pe care să i-o dea statul român. Cam atât are de făcut domnul primar, să meargă să ceară.
Eu văd o situație mult mai dramatică, nefiind foarte clară o situație a datoriilor. Am senzația că în Ploiești sunt foarte multe datorii, rate amânate cu penalități și, de aici, și nesiguranța primirii acestui ajutor pentru subvenție. Din punctul nostru de vedere telecomanda este la domnul primar”, a susținut Adrian-George Axinia, deputat AUR.
Ședință pentru alegerile din 2024
Cât depre alegerile din 2024, președintele AUR, George Simion, a anunțat că, momentan, formațiunea pe care o conduce nu a stabilit candidații pentru Primăria Ploiești și Consiliul Județean Prahova.
„Vom începe anunțarea candidaților în toate municipiile reședință de județ după ce este anunțat candidatul la Primăria Bucureștiului. Acest lucru va avea loc pe 10 octombrie”, a susținut George Simion.
Președintele AUR, George Simion, a anunțat că, pentru alegeri, „alianța o să vizeze un număr mai mare de partide. Suntem în negocieri la nivel central. În acest moment privește nu doar alegerile naționale. Avem nevoie, în fiecare județ, să identificăm parteneri. Tocmai de asta am făcut referire la Prahova în Acțiune și tocmai de accea căutăm și personalități din Ploiești și din județ care să se implice, să intre în joc”, a susținut George Simion, președintele AUR.

De ce nu stă nu Georgică acasă la el?
Domnul Simion să vină cu bani de acasă și sa achite subvenția ploieștenilor la Gigacalorie, că nu mă deranjează; nu să ceară bani tot de la stat pentru subvenții.Domnul Simion să ne spună mai întâi,in cifre,ce datorii are primăria Ploiești din cauza subvențiilor la gigacalorie, și să ne lase cu campania electorală acum.Este interzisă în 2023.
Domnul Simion să aducă bani de acasă de la el și să plătească subvenția la gigacalorie ploieștenilor,nu să indice ca sursă bani tot de la stat; primăria Ploiești are datorii uriase. Să își facă în altă parte campanie electorală, și nu anul ăsta, că e interzis.