Autoritățile ploieștene au luat măsuri pentru îndepărtarea șobolanilor de pe bulevardul Independenței din Ploiești. În urma publicării în observatorulph.ro a materialului: În plină caniculă, ploieștenii semnalează: șobolani pe bulevardul Independenței (VIDEO), operatorul de salubritate a trecut la acțiuni de deratizare în zonă. Mai mult, proprietarul chioșcului în preajma căruia au fost filmate rozătoarele a fost atenționat să ia măsurile de salubrizare necesare, în caz contrar urmând să fie sancționat.
La jumătatea lunii iulie, un cititor ne-a trimis pe adresa redacției un material video în care puteau fi văzuți mai mulți șobolani care mișunau, în plină zi, pe unul dintre trotuarele de pe bulevardul Independenței. Oripilat de situație, ploieșteanul cerea autorităților să ia măsuri urgente pentru îndepărtarea rozătoarelor de pe domeniul public.
Citește și: Reacția Primăriei Ploiești după ce mai mulți cetățeni au reclamat prezența șobolanilor într-un parc din Malu Roșu
Primăria municipiului Ploiești a remis astăzi următorul comunicat:
„Urmare a apariției, în publicația dumneavoastră, a articolului În plină caniculă, ploieștenii semnalează: șobolani pe Bulevardul Independenței, vă comunicăm următoarele:
Activitatea de deratizare a fost executată atât pe spațiile deschise, aparținând domeniului public al municipiului Ploiești – zone verzi, grădini, scuaruri, cimitire, instituții publice, unități sanitare, unități de învățământ, cât și pe suprafața străzilor și trotuarelor. De la începutul anului și până în prezent au fost executate două tratamente de deratizare pe domeniul public al muncipiului Ploiești.
În data de 27 iulie 2023, operatorul de salubritate S.C. Coral Impex S.R.L. a executat activitatea de deratizare pe Bulevardul Independenței, din Ploiești, în zona chioșcurilor la care faceți referire în articol. În acest context, proprietarul acestora a fost atenționat să ia măsurile de salubrizare necesare, astfel încât să fie eliminată orice sursă care ar putea genera repetarea unei astfel de situații. În caz contrar, se va solicita sprijinul Poliției Locale Ploiești și aplicarea măsurilor legale care se impun în astfel de circumstanțe”.
